Carambol cu cinci mașini pe o stradă din Pitești - Mai multe persoane rănite

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 05-02-2025 17:40

Actualizat: 05-02-2025 19:40

Article thumbnail

Sursă foto: monitorulexpres.ro

Cinci mașini au fost implicate, miercuri, într-un carambol pe o stradă din Pitești, județul Argeș. Două persoane au ajuns la spital.

Potrivit Poliției Argeș, accidentul cu cinci mașini s-a produs pe strada Negru Vodă, din Pitești.

Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Bascov, șoferul uneia dintre mașini, a lovit din spate un alt autoturism, care, la rândul său, a fost proiectat în al treilea autoturism, aflat pe aceeași bandă. Ca urmare a impactului inițial, mașina condusă de bărbatul de 31 de ani, din Bascov, a pătruns pe contrasens, unde a provocat o coliziune, în lanț cu alte două autoturisme.

În urma accidentului, șoferii autoturismelor implicate au fost identificați ca fiind patru bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 52 de ani și o femeie 55 de ani.

Două persoane, respectiv șoferița unuia dintre autoturisme și un pasager în vârstă de 80 de ani, au fost rănite, acestea fiind transportate la spital pentru investigații suplimentare.

Testările cu aparatul etilotest efectuate au indicat rezultate negative.

Polițiștii Biroului Rutier Pitești continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri