Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cardinalul Jean-Marc Aveline l-a invitat pe papa Francisc la Marsilia

Vatican News
Papa Francisc

Cardinalul Jean-Marc Aveline, arhiepiscop de Marsilia, l-a invitat pe papa Francisc să vină pe 23 septembrie în oraşul situat pe locul al doilea ca mărime în Franţa, cu prilejul evenimentului ''Întâlniri mediteraneene'', informează AFP.

''Întâlnirile mediteraneene reprezintă un prilej pentru episcopi şi tineri de pe cinci ţărmuri mediteraneene de a se reuni'', a precizat dioceza într-un comunicat dat vineri publicităţii, potrivit Agerpres.

La jumătatea lunii decembrie, papa Francisc a precizat, într-un interviu acordat cotidianului spaniol ABC, că intenţionează să călătorească la Marsilia în 2023, cu prilejul acestei reuniuni a episcopilor din regiunea mediteraneană, precizând totodată că nu va fi o vizită oficială în Franţa în calitate de şef de stat al Vaticanului.

''Am fost la Strasbourg (în 2014), dar nu pentru Franţa, ci pentru a vizita instituţiile europene'', a mai amintit suveranul pontif.

Cea mai recentă vizită apostolică a unui suveran pontif în Franţa a fost cea a papei Benedict al XVI-lea, în 2008.

Cea mai recentă astfel de reuniune a episcopilor din regiunea mediteraneeană a avut loc în februarie 2022 la Florenţa, dar papa Francisc a renunţat la participare.

Cea mai recentă vizită a unui suveran pontif la Marsilia datează din 1533 şi a fost efectuată de papa Clement al VII-lea, unchiul Caterinei de Medici.

Acesta a venit la Marsilia cu prilejul căsătoriei fiului cel mic al regelui Francisc I al Franţei, viitorul Henric al II-lea, cu Caterina de Medici.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.