Care au fost dorințele lui Nicu Covaci, înainte de a-și da ultima suflare

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 05-08-2024

Actualizat: 05-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Înainte de a se stinge, Nicu Covaci, legendara figură a muzicii rock românești și liderul formației Phoenix, a cerut să fie incinerat, iar formația Phoenix să-nu și întrerupă activitatea.

Cântărețul Costin Adam, care face parte din trupa fondată în urmă cu mai bine de șase decenii, a spus pentru G4Media că dorința artistului „este litere de lege pentru noi”, scrie adevarul.ro.

„Dorința lui Nicu este literă de lege pentru noi. În ultimele sale momente a spus că dorește să continuăm cu Phoenix, pentru că nu a luptat 62 de ani ca să se piardă Phoenix-ul. Apoi, dorința lui a fost ca cenușa să fie împărțită: jumătate să fie aruncată în mare, în Spania, iar jumătate să fie pusă lângă cenușa mamei, pe care el o păstra acasă, pe un raft, și care să rămână în România”, a spus Costin Adam, conform sursei citate.

Ceremonie religioasă funerară privată

În plus, membrii Phoenix vor fi de luni, 5 august, la Timișoara. De asemenea, partenera de viață a artistului, care se afla în Spania, urmează să ajungă în țară.

Apropiații își vor lua adio de la artist marți, între orele 11.00 - 20.00, și miercuri, între 9.00 - 17.00, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara. Costin Adam a dezvăluit că va fi organizată o ceremonie religioasă funerară privată.

În plus, membrii Phoenix și Sorin Stanca, președintele clubului Hells Angels Timișoara, pun la cale o paradă de motociclete de anvergură în amintirea artistului, care era un iubitor al motoarelor.

Nicu Covaci, în vârstă de 77 de ani, a fost operat pe creier la data de 22 martie, la Spitalul Judeţean din Timişoara. Diagnosticul pus de medici a fost „proces expansiv intracranian”, operația fiind o urgență. Intervenția chirurgicală, condusă de echipa renumitului medic neurochirurg Horia Pleș, a durat aproximativ șase ore, în timpul ei fiind extirpată o tumoră de pe creier.

Liderul trupei Phoenix s-a simțit rău cu puțin timp înainte de operație, acesta plângându-se că-i amorțește fața și că îi este afectată vederea.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri