Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Care sunt scenariile privind aderarea României la Schengen

Inquam Photos
Lucian Bode

„Deocamdată rămânem în acest scenariu, cu posibilitatea punerii pe ordinea de zi la următorul Consiliu JAI, din martie, sau la orice alt Consiliu extraordinar”, a spus vineri Lucian Bode, ministrul de Interne.

Lucian Bode a calificat ca „injustă” decizia Austriei de a nu vota pentru aderarea României la spațiul Schengen.

„Surprinderea noastră este cu atât mai mare cu cât veto vine din partea unei țări, Austria, care fără argumente a dat acest veto în condițiile în care pe data de 16 noiembrie, aici la București, valida printr-o declarație susținerea pentru aderarea României la spațiul Schengen”, a spus Bode.

El a spus că anterior votului de joi, în 23 noiembrie și 5 decembrie, România a propus mai multe soluții, care „nu au fost auzite” de austrieci: „Vorbesc de plan de acțiune, de colaborare polițienească, de acțiuni comune la frontieră, de preluare migranți”.

De asemenea, ministrul spune că nu au fost luate în considerare nici soluțiile propuse de Comisie.

„Regulile sunt foarte clare, o decizie de aderare a României la spațiul Schengen poate fi luată doar de Consiliul Justiție și Afaceri Interne, secțiunea Afaceri Interne. Următorul Consiliu JAI ordinar este programat pentru luna martie. Dacă până atunci, va exista un Consiliu extraordinar, și președinția în exercițiu, cehă, a Uniunii, președinția viitoare, suedeză, de la 1 ianuarie, va agrea împreună cu Comisia, împreună cu statele candidate, să introducă pe ordinea de zi acest punct, în înțelegerea serviciliu juridic al Comisiei nu este nevoie să parcurgem toate procedrurile parcurse deja, ci este nevoie de un vot și de unanimitate”, a mai spus ministrul de Interne.

„Deocamdată rămânem în acest scenariu, cu posibilitatea punerii pe ordinea de zi la următorul Consiliu JAI, din martie, sau la orice alt Consiliu extraordinar”, a adăugat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.