Carlos Alcaraz devine imaginea unui gigant în domeniul alimentației

Autor: Anca Flondor

Publicat: 24-06-2025 12:28

Actualizat: 24-06-2025 15:28

Article thumbnail

Sursă foto: the independent

Compania Danone a anunţat, marţi, un contract pe mai mulţi ani cu Carlos Alcaraz, care îl va transforma pe jucătorul spaniol de tenis în emblema publicităţii grupului francez, valorificându-i imaginea de sportiv, care, la doar 22 de ani, este numărul 2 mondial şi are în palmares cinci trofee de Mare Şlem.

Într-un comunicat, Danone a menţionat că Alcaraz va fi "ambasadorul'' său mondial şi va avea un rol universal în cadrul mărcilor grupului pentru a promova obiceiuri alimentare bune pe termen lung, care pun accent pe o dietă echilibrată, hidratare sănătoasă şi activitate fizică regulată de la o vârstă fragedă.

Ca simbol al mărcii, Alcaraz va apărea în campanii internaţionale axate pe două din segmentele sale de produse: lactate bogate în proteine şi produse hidratante.

Totodată, compania franceză se angajează să sprijine Fundaţia Carlos Alcaraz, al cărei obiectiv este "promovarea importanţei sportului şi a sănătăţii fizice şi mentale în rândul noilor generaţii".

La rândul său, Carlos Alcaraz a afirmat că este mândru să colaboreze cu o companie pe care o cunoaşte din copilărie: "Rutina mea sportivă se bazează pe o hidratare sănătoasă şi o dietă echilibrată şi vreau să transmit asta tinerei generaţii". AGERPRES

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri