Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Carlos Alcaraz își dorește un meci cu Novak Djokovic când acesta se va afla la sută la sută din capacitate

eurosport.com
carlos alcaraz

Spaniolul Carlos Alcaraz, liderul mondial al tenisului, nu îl contrazice pe Novak Djokovic care susţine că este cel mai bun jucător din lume când are cea mai bună formă fizică şi îşi doreşte un meci cu campionul sârb când acesta se află la sută la sută din capacitate, transmite DPA.

Alcaraz şi Djokovic s-au înfruntat o singură dată, în semifinala de la Madrid din mai 2022, când ibericul s-a impus după trei seturi foarte strânse. Alcaraz a câştigat şi finala, obţinând al doilea său succes într-un turneu ATP Masters 1.000, conform Agerpres.

La începutul lunii martie, Alcaraz a obţinut, la Indian Wells, al treilea trofeu într-un turneu ATP Masters 1.000, iar tenismanul de 19 ani a urcat în vârful ierarhiei mondiale, beneficiind ce-i drept şi de absenţa campionului sârb de la turneele din SUA, din cauza nevaccinării contra Covid-19.

Într-un interviu acordat pentru The National în februarie, Djokovic a declarat, după al zecelea succes de la Australian Open, că este încă jucătorul cel mai bun din lume, când se află la potenţial fizic de sută la sută.

''Ei bine, este un lucru dificil, dar am jucat contra lui Novak când era 100%'', a declarat Alcaraz după victoria contra lui Tommy Paul din optimi la Miami. ''Aş putea spune că la Madrid el a jucat foarte, foarte bine. Aşa că a fost echilibrat. Dar sunt de acord cu el. Când este 100%, probabil rămâne cel mai bun jucător din lume. Ceea ce a reuşit Novak, nivelul lui din Australia de exemplu, a fost incredibil, foarte ridicat. Aşa cum am zis mai înainte, vreau să joc contra lui Novak când este 100% şi sunt sigur că mă voi bucura de asta. Asta e tot ce pot spune acum'', a subliniat ibericul.

Alcaraz este la un pas de a reuşi Sunshine Double, titluri la Indian Wells şi Miami în acelaşi sezon.

''Încerc să nu mă gândesc la asta, dar este dificil. Este ceva ce îmi doresc foarte mult. Vreau să fac parte dintre puţinii jucători care au reuşit Sunshine Double. Aşa că pentru mine ar fi grozav să realizez asta, dar e ceva la care încerc să nu mă gândesc şi să iau zi după zi şi meci după meci, asta e totul'', a adăugat Alcaraz, care în sferturi la Miami îl va înfrunta pe americanul Taylor Fritz.

Unsprezece jucători, inclusiv Djokovic - în patru rânduri - au reuşit Sunshine Double. Ultima asemenea performanţă a fost realizată anul trecut de poloneza Iga Swiatek, liderul WTA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.