Carlos Sainz a câştigat Raliul Dakar pentru a patra oară, la vârsta de 61 de ani

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 19-01-2024

Actualizat: 19-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Motorsport.com

Spaniolul Carlos Sainz, în vârstă de 61 de ani, tatăl pilotului Formula 1 de la Ferrari, a câştigat pentru a patra oară Raliul Dakar, vineri, în Arabia Saudită, iar Audi a cucerit un prim titlu la categoria auto, relatează Reuters.

Sainz a terminat cea de-a 12-a şi ultima etapă din Yanbu, pe coasta Mării Roşii, cu un avans de o oră, 20 de minute şi 25 de secunde faţă de belgianul Guillaume de Mevius pentru Overdrive Toyota, iar francezul Sebastien Loeb a fost al treilea.

Loeb, de nouă ori campion mondial de raliuri, care a fost cel mai mare rival al lui Sainz până când problemele mecanice au pus capăt provocării sale joi, a câştigat ultima etapă la bordul unui Prodrive Hunter pentru echipa Bahrain Raid Xtreme.

Sainz a câştigat Raliul Dakar cu constructori diferiţi - Volkswagen în 2010, Peugeot în 2018 şi Mini în 2020 - şi a făcut-o de data aceasta fără să câştige niciuna dintre etapele individuale.

Audi, care viza trofeul Dakar încă din 2022 şi despre care se aşteaptă ca acum să se concentreze pe noul său proiect de Formula 1, este primul constructor care câştigă cu o maşină alimentată de un sistem de propulsie electric.

Audi RS Q e-tron utilizează un convertor de energie, prevăzut cu un motor turbo cu patru cilindri de 2,0 litri, pentru a încărca bateria de înaltă tensiune a maşinii în timpul mersului.

Raliul Dakar a început în 1978 ca o cursă de la Paris, traversând Sahara până în capitala Senegalului, dar a fost mutat în America de Sud în 2009 din motive de securitate. Apoi competiţia s-a mutat în Arabia Saudită în 2020 şi este acum "nava amiral" a campionatului mondial de raliuri-raid FIA.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri