Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Carne gratuită timp de un an pentru cei care se vaccinează

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam vaccin vaccinare

Procesatorul de carne american JBS USA a anunţat joi că va oferi, gratuit, carne de vită, porc şi pui timp de un an pentru 50 de familii din SUA care în săptămânile următoare se vor vaccina împotriva COVID-19 la clinicile sponsorizate de companie, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Divizia din SUA a grupului brazilian JBS SA, cel mai mare furnizor mondial de carne, precum şi firma Pilgrim's Pride, un producător american de carne de pui la care pachetul majoritar de acţiuni este deţinut tot de JBS, au fost criticate anul trecut după ce mii de angajaţi din abatoarelor lor s-au îmbolnăvit de COVID-19. Pentru a ţine sub control răspândirea virusului facilităţile de procesare a cărnii din SUA şi-au suspendat operaţiunile, ceea ce a condus la probleme în aprovizionarea cu carne şi creşterea preţurilor.

Citește și: Rusia amenință, după incidentul din Marea Neagră: 'Putem şi bombarda, şi nu de-a lungul rutei, ci direct asupra ţintei, în caz că ai noştri colegi nu înţeleg'

În prezent cele două companii susţin că aproximativ 70% din cei 66.000 de angajaţi ai lor din SUA sunt complet vaccinaţi şi speră că oferta lor de carne gratuită îi va încuraja şi pe rezidenţii din zonele rurale din jurul facilităţilor lor, nu doar pe angajaţii proprii, să se vaccineze.

"Am făcut progrese importante şi ratele noastre de vaccinare sunt mult superioare celor din comunităţile pe care le considerăm ca fiind propriile noastre case", a spus directorul general de la JBS USA, Andre Nogueira.

Loteriile pentru vaccinare sunt ultimele stimulente introduse de companii şi oficiali guvernamentali pentru a-i convinge pe cei care sunt reticenţi la ideea de a se vaccina. În întreaga lume au fost oferite diferite tipuri de câştiguri, de la pui vii la marihuana, pentru cei care s-au vaccinat împotriva COVID-19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.