Carolina Pungă este noua stea a atletismului românesc

Article thumbnail

Sursă foto: Instagram

La nici 16 ani, Carolina Pungă este noua stea a sprintului românesc. Puștoaica legitimată la CSM București și pregătită de mama sa retrăiește momentul în care a devenit vicecampioană europeană la 200 de metri și a ratat la mustață medalia în „proba regină” a atletismului.

Carolina Pungă este noua speranță a atletismului românesc în probele de sprint. În luna iulie, la Europeanul de U 18, românca a făcut istorie! A câștigat argintul la 200 de metri și a fost la un pas de o medalie în proba de 100 de metri.

„Adică pe mine m-a stresat foarte mult, mai ales dinainte cu 100 Și a fost foarte greu să mă motivez ca să pot să iau medalie la 200. Am avut în aceeași zi de dimineață semifinala și acolo a trebuit să fug destul de bine pentru că altfel nu prindeam finala Și a fost greu să fug două curse destul de maximale în aceeași zi, dar am trecut”, își amintește Carolina.

Dacă ar fi putut, ar fi schimbat ziua și culoarul la european

Carolina Pungă

În Italia, tânăra a concurat pe o căldură sufocantă! Ea știe ce ar schimba dacă ar repeta momentul de la Europene.

„Ziua și culoarul, pentru că într-un fel pe mine m-a avantajat culoarul pentru că am pasul destul de mare, dar așa știm nu. Pentru că mie îmi place pe turnantă să am o fată în fața mea ca să mă ghidez după ea, să mă țin după ea”, mărturisește tânăra.

Ea dezvăluie și ce și-a spus în minte în ultimii 50 de metri ai cursei!

„Era o fată în fața mea și tot ziceam că <<ține-te după ea, ține-te după ea, trage, trage>>. Că fix atunci am început să recuperez mult mai mult”.

Carolina face atletism de la 4 ani și provine dintr-o familie unde sportul de performanță face parte din ADN-ul, tatăl, campion mondial la juniori la triplusalt, iar mama este cea care o antrenează. Uneori, între ele mai ies și scântei!

“Eu și mama ne-am certat de mai multe ori pentru atletism. Tot timpul eu am cedat”, spune aceasta.

Puștoaica nu e doar talentată e și foarte frumoasă și are visuri mari în atletism.

„Să fiu printre cele mai bune sprintere din lume la momentul acela„, încheie tânăra.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură14°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri