Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Carpathian Blueshield 2018: Jandarmeria Română organizează un amplu exercițiu internațional cu forțe de teren la Târgoviște în perioada 18-29 iunie

StirileTVR.ro - Tvr
jandarmeria romana, jandarmi

Peste 200 de participanţi la cel mai amplu exerciţiu internaţional cu forţe în teren organizat de Jandarmeria Română au participat, luni, la Târgovişte, la deschiderea oficială a manifestării, informează Agerpres.

România, prin Jandarmeria Română, găzduieşte, în perioada 18-29 iunie, în cadrul Stagiului de Antrenament al Serviciilor de Poliţie din Uniunea Europeană (EUPST), un amplu exerciţiu cu forţe în teren intitulat "Carpathian Blueshield 2018".

''Pentru prima săptămână, când are loc organizarea instructajelor pe toate liniile, acomodarea cu scenariul exerciţiului şi celelalte aspecte, locul de desfăşurare va fi la Centrul de Pregătire şi Perfecţionare a cadrelor de la Ochiuri, la câţiva kilometri de Târgovişte, după care vom avea structuri dislocate la Gheorgheni, Roşu (...). De ce în România? Acest lucru ne pune alături de statele cu experienţă, alături de statele care au arătat de-a lungul timpului că pot reprezenta un pol de expertiză în domeniul asigurării şi restabilirii ordinii publice. Experienţa noastră, atât intern, cât şi în plan internaţional, şi-a spus cuvântul'', a declarat inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonel Gheorghe-Sebastian Cucoş.

Vezi și: Efectele precipitațiilor de luni dimineața au produs pagube materiale în mai multe localități din județul Argeș

Acesta a explicat şi în ce constă exerciţiul la care participă ofiţeri din peste 15 ţări şi organizaţii internaţionale.

''Sunt exerciţii care creează în timp real situaţii reale, de la substituirea unei forţe de poliţie, luări de ostatici, practici de antrenament şi pregătire pentru forţele de poliţie locale, e un exerciţiu nu numai de comandament, ci şi cu trupe dislocate în teren'', a precizat Cucoş.

Conform Jandarmeriei Române, exerciţiul, cel mai complex stagiu internaţional organizat de jandarmii români, are ca obiectiv general antrenarea participanţilor ce pot fi dislocaţi în misiuni internaţionale sub egida Uniunii Europene, cu accent pe asigurarea coeziunii participanţilor de naţionalităţi diferite pentru realizarea interoperabilităţii acestora, stabilirea unor proceduri comune de lucru, perfecţionarea deprinderilor necesare pentru exercitarea atribuţiilor în cadrul unui comandament de forţe multinaţional.

Festivitatea de deschidere a avut loc în Piaţa "Mihai Viteazul" şi la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Târgovişte. La ceremonie au participat inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonel Gheorghe-Sebastian Cucoş, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi oficialităţi locale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.