Premium
Zece povestiri, dacă luăm în considerare și ”Mulțumirile”, care au și ele personaje. Un volum mai puțin autobiografic, în afara unui singur text – afirmă autorul. Cu personaje la fel de reale și de ciudate, oameni aproape patologici, conform Mediafax.
Într-una dintre însemnările sale, Răzvan Petrescu afirma, în urmă cu mai mulți ani: „Daniel-Cristea Enache spunea că sunt de o discreție patologică. Atunci a apărut dorința de a nu mă pierde în anonimat. Pentru că oricum mori, dar măcar să lași ceva în urmă. Asta mi-a dat un impuls foarte puternic spre scris. Chiar dacă niciodată nu e corect față de tine să consideri că ai scris o carte extraordinară. Genul de artiști care gândesc așa sunt autosuficienți, ei n-o să mai evolueze niciodată pentru că se blochează pe nivelul ăsta: am scris o carte extraordinară. Nu vor merge niciodată mai departe, nu vor schimba niciodată nimic pentru că sunt foarte siguri pe ei. Niciunul din scriitorii mari nu este așa, sunt oameni modești, extrem de modești. Ăia adevărații nu se dau de-a rostogolul.”
După însemnarea aceasta a apărut o carte de excepție, ”Mandarina”, prezentată și de noi la această rubrică.
Un volum cu douăzeci de povestiri în majoritate cu final neașteptat, impecabil scrise, povestiri tragi-comice în general, despre o lume diformă, mustind de umor, de ironie și de metafore. Povestiri și despre autorul însuși.
Acum a apărut un nou volum de povestiri, mai puține, doar zece, dacă luăm în considerare și ”Mulțumirile”, care au și ele personaje. Un volum mai puțin autobiografic, în afara unui singur text – afirmă autorul. Cu personaje la fel de reale și de ciudate, oameni aproape patologici. Un volum foarte omogen, cu proze dense, fraze la fel de atent construite – limba în care sunt scrise este de-a dreptul captivantă - și cu finaluri la fel de imprevizibile, uneori abrupte.
Rostul acestor semnalări nu este să facă o cronică de carte, ci doar să vă trezească apetitul.
„Rareori se întâmplă ca un scriitor atât de înzestrat – scrie Marius Chivu - să-și contureze un univers, să-și cizeleze un stil, să-și șlefuiască obsesiile cu asemenea credință, vreme de peste treizeci de ani, într-un gen atât de puțin admirat. Cu această a cincea colecție de povestiri din cariera sa, Răzvan Petrescu se dovedește, o dată în plus, un maestru neegalat, ale cărui fraze taie adânc și insesizabil în mintea cititorului, rămas în urma lecturii deopotrivă înspăimântat și entuziasmat, tulburat și cu un mare zâmbet pe chip.”
Să ne întoarcem la criticul literar cu care am începus această semnalre, Daniel Cristea-Enache: ”Citindu-l pe Răzvan Petrescu, nu-ți vine să crezi că poate exista atâta libertate de gândire și de expresie într-un alineat.”
Citiți acest volum de povestiri și vă veți convinge. Ca și în cazul ”Mandarinei” satisfacțiile sunt garantate!
Răzvan Petrescu – Cuțitul japonez. Povestiri. Editura Polirom, colecția Fiction Ltd. 205 pag.
