Premium
O carte despre două „candidate la nefericire” care au trăit stări asemănătoare în epoci diferite. Nu sunt biografii, dar se citesc ca două microromane, cu o egală încântare, pentru că psihologul Aurora Liiceanu are darul rar de a zugrăvi personaje vii, care palpită și trăiesc în fața ochilor noștri, conform Mediafax.
Două femei, în două epoci diferite, ajung să iubească.
„Ce ar putea avea în comun o intelectuală de la începutul secolului XX și o femeie modernă? – scriu editorii. Catherine Pozzi, cu un tată celebru – medicul Samuel-Jean Pozzi, admirat în epocă, dar și în zilele noastre –, prezentă constant în saloanele pariziene, prietenă cu Rilke și Anna de Noailles, a fost nefericită în tumultuoasa ei legătură amoroasă cu Paul Valéry. Astăzi, Claudia este prinsă de câțiva ani într-o relație toxică, ciudată, încâlcită. Deși le desparte un secol, cele două par să aibă aceeași poveste de dragoste tristă. De ce? Există, oare, un fel de genă a nefericirii, rebelă, autonomă și, mai mult, specifică femeilor? E greu de spus, însă poveștile colaterale din carte arată că există multe alte femei care trăiesc un fel de nefericire foarte asemănătoare. Femei de demult și de acum.”
Catherine, ființă cu o imaturitate emoțională, care scria în jurnalul ei că „oroarea vieții ei e solitudinea”, rămasă o adolescentă în lumea imagianrului, se îndrăgostește de celebrul poet Paul Valéry, cu care are o relație paradiziacă, timp de opt ani, cu despărțiri și reveniri dramatice. L-a iubit pătimaș, mult mai mult decât o iubea el. De fapt, Catherine a iubit un bărbat infidel, la fel cum era tatăl ei, pe care la fel de pătimaș îl iubise. A suferit mult, îaninte de toate pentru că avea idei fixe în legătură cu iubirea și relațiile cu sexul celălalt, din care nu putea ieși. Totul transpare din scrisorile ei, câteva sute, care, deși au fost distruse, la indicațiile ei testamentare, s-au păstrat în mare parte în copii și au fost publicate. Relația amoroasă pasională inițial și tumultuoasă pe parcurs e descrisă admirabil. Poetul își ajungea lui însuți. Catherine, spre desobire, s-a simțit abandonată,. Nu-și ajungea sieși, a trăit incompletă și nefericită.
Aurora Liiceanu face câteva comparații uimitoare cu alte cupluri celebre care și-au trăit iubirea exact opus: John Stuart Mill și Harriet Taylor, un cuplu fericit, care s-au și căsătorit. Sau Simone Beauvoir și Jean Paul Sartre.
„Ne îndrăgostim când imaginația noastră proiectează asupra altei persoane perfecțiuni inexistente sau exagerări nerealiste.” – scrie Aurora Liiceanu.
Ilustrarea perfectă apare în al doilea caz, ceea ce am îndrăznit să numim al doilea microroman, cazul Claudiei, o femeie din zilele noastre, un caz încă neîncheiat, o femeie la fel de singură și nefericită, pentru că își proiectează irealități. De fapt, „Claudia nu avea în minte niciun proiect de viață, nu gândea viitorul nici pe termen lung, nici pe termen scurt.” După o căsnicie nefericită, încheiată cu un divorț, după care, în mod straniu, acceptă să trăiască din nou în aceeași casă cu fostul soț, întâlnește un bărbat căsătorit de care se îndrăgostește, începe o relație, pe care, din vini comune, o ascunde. Claudia se îndrăgostește de Paul pentru impresia pe care o are despre el, pentru că îl vede ca pe un salvator. Dar totul se clădește pe minciuna amândurora și nu are cum să fie ceva solid.
O carte minunată despre singurătăți, scrisă alert, fără sofisticării, cu explicații succinte și convingătaore, în stilul deja cunoscut al autoarei care îți spune o poveste sau mai multe, captivant, la o cafea.
Nu numai femeile, ci și bărbații ar trebui să o citească.
Aurora Liiceanu - Totdeauna singură. Nefericiri paralele. Editura Polirom. 180 pag.
