DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Casa Albă respinge acuzaţiile potrivit cărora Joe Biden i-ar fi numit pe republicani 'oameni preistorici'

T-online
Joe Biden

Afirmaţiile preşedintelui american, care a apreciat miercuri că ridicarea restricţiilor anti-COVID-19 în statele Texas şi Mississippi denotă "un raţionament demn de omul de Neanderthal", au stârnit ample reacţii, iar purtătoarea sa de cuvânt Jen Psaki a încercat joi să le minimizeze, informează vineri AFP, potrivit AGERPRES.

Preşedintele Joe Biden nu i-a calificat niciodată pe adversarii săi republicani drept "oameni preistorici", el doar consideră că unii dintre ei se comportă ca... omul de Neanderthal, a spus ea. "Comportamentul unui om de Neanderthal (...) Ca să fim foarte clar: comportamentul", a insistat ea, întrebată despre aceasta în timpul conferinţei sale de presă zilnice.

Citește și: Meghan Markle declară război Familiei Regale Britanice: ce acuzații grave aduce în interviul cu Oprah Winfrey

"Întâi noi am fost 'cei demni de milă'"a scris pe Twitter parlamentarul republican Jim Jordan, într-o aluzie la afirmaţiile lui Hillary Clinton în timpul campaniei prezidenţiale din 2016. "Iar acum? Suntem 'oameni de Neanderthal'. Insuficient de inteligenţi pentru a putea decide singuri. Iată ce cred democraţii despre noi", a continuat el, făcându-se ecoul criticilor recurente ale unor republicani care denunţă dispreţul democraţilor pentru baza lor electorală.

Potrivit lui Jen Psaki, prin afirmaţiile sale preşedintele şi-a exprimat "frustrarea" şi "exasperarea" în faţa responsabililor politici care refuză să urmeze recomandările comunităţii ştiinţifice.

Statul Texas a anunţat marţi sfârşitul obligativităţii de a purta mască şi redeschiderea "100%" a magazinelor, începând de săptămâna viitoare. Statul Mississippi a făcut aceeaşi alegere, începând de miercuri. "E timpul!", a scris pe Twitter guvernatorului statului, Tate Reeves.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.