După o conferinţă de presă de 90 de minute a preşedintelui Donald Trump, Casa Albă a anunţat miercuri că îi retrage acreditarea reporterului CNN Jim Acosta, informează DPA preluată de Agerpres
Agenţiile internaţionale de presă au relatat un episod din timpul conferinţei, în care Acosta l-a enervat pe preşedinte insistând asupra subiectului "invaziei" - termenul cu care Trump s-a referit la caravana de potenţiali imigranţi din America Centrală, care se îndreaptă spre frontiera Mexicului cu Statele Unite. Deşi preşedintele i-a cerut jurnalistului să cedeze microfonul, acesta a refuzat să îl lase din mână.
"Să-ţi spun ceva. Celor de la CNN ar trebui să le fie ruşine că lucrezi pentru ei. Eşti o persoană necioplită, îngrozitoare", i-a răspuns Trump lui Acosta, iar în încheiere l-a acuzat: "Când transmiţi ştiri false, ceea ce CNN face, chiar foarte des, eşti duşmanul poporului".
În cele din urmă, microfonul pentru ziarişti a ajuns de la reporterul CNN la colegul său Peter Alexander de la NBC, care i-a spus preşedintelui că Acosta este "un reporter harnic". Trump i-a replicat: "Nu sunt fan nici al tău, ca să fiu cinstit. Nu eşti cel mai bun".
Jim Acosta, care s-a mai confruntat şi în trecut cu Trump, a confirmat pe Twitter că i s-a interzis accesul la Casa Albă. CNN a reacţionat la interdicţie printr-un comunicat în care a apreciat remarcile preşedintelui drept "neamericane" şi şi-a susţinut reporterul.
Ulterior, purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei SUA, Sarah Sanders, a declarat că "Preşedintele Trump crede într-o presă liberă şi aşteaptă şi apreciază întrebările dificile despre el şi despre administraţia sa". Sanders l-a acuzat pe Acosta că "a pus mâinile pe o tânără care încerca doar să-şi facă datoria ca intern la Casa Albă": purtătoarea de cuvânt s-a referit astfel la persoana care a încercat să-i ia microfonul lui Acosta în timpul altercaţiei cu Trump.
Şeful asociaţiei corespondenţilor de presă de la Casa Albă, Oliver Knox, a declarat, potrivit AFP, că suspendarea acreditării lui Jim Acosta este "inacceptabilă" şi constituie "o reacţie disproporţionată faţă de presupusa abatere"
Casa Alba suspendă acreditarea unui reporter CNN care l-a enervat pe Trump
București
15°C
Articole Similare

16
Guvernul francez lansează un avertisment pentru tineri privind pericolele consumului de protoxid de azot
16

1.810
Trump, amenințare fără precedent împotriva Iranului: „O întreagă civilizație va pieri în această seară, fără să mai poată fi readusă la viață vreodată”
1.810

30
Spania: Europa trebuie să caute alternative de securitate, după declarațiile președintelui SUA despre NATO
30

45
Premierul Slovaciei: UE tolerează atacurile Ucrainei asupra infrastructurii energetice ruseşti și afectează Europa
45

112
Fiul cel mare al preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump Jr., a sosit în Republica Srpska
112

19
Marea Britanie: Vânzările de mașini noi au crescut în martie, datorită vehiculelor electrice
19

2.929
Rusia este acuzată că ar fi oferit Iranului o hartă secretă a infrastructurii energetice din Israel: Alianța s-ar putea extinde
2.929

1.850
VIDEO J.D. Vance a ajuns în Ungaria. Îl susține oficial pe Viktor Orban în alegeri: Sunt bucuros să mă văd cu prietenul meu!
1.850

4.023
VIDEO Insula iraniană Kharg, „ținta unui atac aerian”, după amenințările lui Trump de a prelua controlul asupra petrolului iranian
4.023

2.943
'Marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu' - Rusia a ajuns să încaseze miliarde de euro din exporturi
2.943

5.531
Iranul vine cu propriul plan de pace în zece puncte. Ce condiții dure impune pentru a pune capăt războiului
5.531

153
Un cuplu a fost biciuit în public de 100 de ori în Indonezia pentru relaţii extraconjugale
153

6.115
UPDATE / VIDEO Atac armat la consulatul israelian din Istanbul: trei oameni uciși
6.115
















Comentează