Proprietara celebrei case din New York, unde a fost filmată îndrăgita serie „Sex and the City", cere oficial protecție împotriva valurilor de turiști care îi asediază zilnic locuința, potrivit news.ro
Barbara Heyman Lorber, care deține clădirea cu numărul 66 de pe Perry Street, a depus o cerere la Comisia pentru prezervarea locurilor de interes din New York pentru a instala un gard la baza treptelor, scrie La Repubblica.
Situația a devenit insuportabilă pentru proprietară. „La orice oră din zi și din noapte, grupuri de vizitatori se adună în fața casei mele pentru a face fotografii, vorbesc cu voce tare, postează pe rețelele sociale, filmează pentru TikTok sau pur și simplu se distrează", explică Lorber în documentul de 16 pagini înaintat comisiei.
Încercările anterioare de a ține turiștii la distanță, prin instalarea unui lanț și a unor indicatoare de „proprietate privată", s-au dovedit insuficiente.
Mulți vizitatori au ignorat avertismentele, au trecut peste bariere și s-au fotografiat pe treptele faimoase, exact în locul unde personajul Carrie Bradshaw, interpretat de Sarah Jessica Parker, obișnuia să stea în serial.
Fenomenul turistic a luat amploare în special după apariția rețelelor sociale. Deși serialul a început în 1998, casa continuă să atragă nu doar fanii înfocați ai seriei, ci și influenceri, creatori de conținut și tineri care poate nici nu cunosc prea bine aventurile lui Carrie și ale prietenelor ei.
Proprietara mărturisește că a sperat timp de 20 de ani că fascinația pentru aceste trepte va dispărea și că fanii își vor găsi un alt obiect de admirație. Acum, decizia finală privind instalarea gardului aparține Comisiei pentru prezervarea locurilor de interes, având în vedere că zona Greenwich este considerată de importanță istorică și orice modificare estetică necesită aprobare oficială.































Comentează