Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Casa lui Hitler devine post de poliție, îndeplinindu-se astfel dorința sa exprimată în 1939

Moldova Suverana
casa hitler

Un şantier în vederea transformării casei natale a lui Adolf Hitler în post de poliţie urmează să fie deschis la 2 octombrie, anunţă Guvernul austriac cu privire la acest dosar controversat, criticat de ani de zile, al spargerii cultului neonazist al lui Hitler, relatează AFP.

”După renovarea arhitecturală, un comisariat de poliţie şi un centru de formare de agenţi în drepturole omului vor fi instalate în această clădire cu un trecut încărcat”, anunţat autorităţile recent într-un comunicat, conform news.ro

Ele au decis să nu transforme casa într-un memorial, pentru a evita ca locul naşterii lui Adolf Hitler, la 20 aprilie 1889, în care acesta şi-a petrecut primii ani de viaţă să devină un loc de pelerinaj nneonzist.

Obiectul este ”spargerea de durată a cultului care îi este dedicat de către mediile extremiste”, a anunţat o Comisie de experţi înfiinţată în 2016 de către Guvernul austriac.

O demolare a casei a fost exclusă, pentru ca Austria ”să-şi înfrunte trecutul”, potrivit unor istorici.

Guvernul de la Viena a purtat o îndelungată bătălie judiciară pentru a obţine proprietatea acestei case, situate în centrul Braunau-am-Inn (nord), la frontiera cu Germania.

Clădirea care are o suprafaţă de 800 de metri pătraţi, urmează să fie dotată cu un nou acoperiş şi să fie exinsă.

20 DE MILIOANE DE EURO

Proiectul înregistrează o întârziere, iar costul lucrărilor este estimat în prezent la 20 de milioane de euro, finanţăat de către stat.

Iniţial se estimau cheştuieli de cinci milioane de euro.

Noii locatari urmează să se instaleze în 2026, potrivit Guvernului, care a anunţat că-şi ”menţine proiectul”, în pofida apariţie unor noi critici.

Realizatorul unui documentar, care urmează să fie difuzat la sfârşitul lui august, Günter Schwaiger, a îndemnat autorităţile să renunţe la această transformare în post de poliţie.

Acest lucru ar însemna ”realizarea dorinţei lui Hitler însuşi” în favoarea unei folosiri administrative a clădirii, pe care a formulat-o într-un articol, într-un ziar local, publicat în mai 1939, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, la Viena, Günter Schwaiger.

Austria - anexată de către Germania în 1938 - a întreţinut mult timp o relaţie complexă cu trecutul său nazist.

După al Doilea Război Mondial, această ţară alpină a fost prezentată drept ”prima victimă a nazismului”, iar complicitatea multor austrieci în crime de război ale celui de-al III-lea Reich a fost negată.

O examinare critică a început să aibă loc la mijlocul anilor '80.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.