Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Casa Sus Inima' București a fost inaugurată: Pacienții oncologici pot beneficia gratuit de cazare

facebook.com
Casa Sus Inima București

Pacienții care nu domiciliază în Bucureşti, dar care urmează un tratament radioterapeutic în oraş au posibilitatea de a fi cazați în spațiul „Casa Sus Inima” din capitală. Locaţia a fost inaugurată săptămâna aceasta, informează Basilica.ro.

„În Casa Sus Inima București, situată în sectorul 1, pe strada Luigi Cazzavillan nr. 44, oferim în mod gratuit cazare și alte servicii precum consiliere psihologică și navigare oncologic, pacienților oncologici care fac radioterapie, a declarat Andreea Comșa, coordonatoare Casa Sus Inima București.”

Casa este complet mobilată, are o capacitate de cazare de maximum 14-16 paturi, dispune de trei băi, două bucătării, curte interioară și o zonă de triaj cu bucătărie și baie proprie, necesară în contextul pandemiei de COVID-19, complet separată de restul casei.

„În contextul pandemiei de COVID-19, consilierea psihologică și navigarea oncologică vor fi efectuate online. Am implementat toate măsurile necesare privind sănătatea și siguranța celor cazați în Casa Sus Inima București”, a spus Andreea Comșa, coordonatoare Casa Sus Inima București.

Citește și: Șerban Nicolae FACE SHOW după demisiile din cauza pensiilor speciale: Nu au carte de muncă decât 15, 20 de minute

Casa Sus Inima – București este pregătită să primească primii săi rezidenți din rândul celor care încep ședințele zilnice de radioterapie în săptămâna 23-27 noiembrie 2020.

Cei interesați se pot programa la numărul de telefon 0751.138.783. Informații suplimentare pot fi obținute și prin e-mail, la adresele contact@susinima.eu și bucuresti@susinima.eu.

Asociația Sus Inima a inaugurat în 2019 prima casă din rețeaua Sus Inima, la Sibiu, și își propune să continue extinderea rețelei în orașele din țară în care există centre de radioterapie. Asociaţia a fost fondată în anul 2015 de Carmen Chindriș, Lu Knobloch și părintele Constantin Necula, care și-au propus să ajute adulții bolnavi de cancer.

Cei care vor să ajute Asociația „Sus Inima” și, implicit, bolnavii de cancer, o pot face prin donații în contul RO59BTRLRONCRT0329488001.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.