Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Casa unei CELEBRE cântărețe de muzică populară, MISTUITĂ de flăcări

ISUBIF.RO
incendiu pompieri

Clipe dramatice în familia unei celebre cântărețe de muzică populară din România.

 

Casa părintească a cântăreței de muzică populară Laura Lavric, din satul Costișa, județul Suceava, a fost mistuită de flăcări, în timpul nopții de sâmbătă spre duminică. Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, scrie Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că pompierii au intervenit cu șapte autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Costișa, comuna Frătăuții Noi.

„La sosirea echipajelor, ardeau generalizat construcțiile din gospodărie, corp comun, majoritatea din lemn, cu pericol de propagare la două locuințe învecinate. Au ars casa de locuit pe o suprafață de 80 de metri pătrați, o magazie de lemne pe 20 de metri pătrați, un depozit de furaje și un adăpost de animale pe câte 30 de metri pătrați fiecare. Au mai ars circa două tone lemn de foc, patru tone de furaje și bunuri casnice”, a spus Găleată.

Potrivit acestuia, flăcările au izbucnit din magazia de lemne, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un cablu electric defect.

Citește și: BOMBĂ Conacul lui Liviu Dragnea a fost VANDALIZAT / FOTO

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au reușit să salveze două proprietăți învecinate.

Oamenii din satul Costișa le-au spus pompierilor că locuința unde a izbucnit incendiul este casa părintească a interpretei de muzică populară Laura Lavric, însă în prezent nu stă nimeni aici.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.