Cu mai puţin de două săptămâni înainte de ziua alegerilor anticipate din Bulgaria, rămâne neclar cine va fi câştigătorul scrutinului, arată vineri un sondaj realizat de agenţia AFIS, citat de BTA. Potrivit sondajului, cinci partide şi coaliţii vor trece cu certitudine pragul de 4% pentru a intra în parlament. Astfel, dacă alegerile ar avea loc acum, Partidul Socialist Bulgar ar obţine 31,5% din voturi, formaţiunea conservatoare GERB 31,2%, Patrioţii Uniţi 9,9%, partidul minorităţii turce Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi - 8,5% şi partidul Volia (Voinţa, al omului de afaceri Veselin Mareşki) - 5,3%. Ar mai avea şanse şi coaliţiile Blocul reformator-Vocea poporului, cotată cu 4,4% din intenţiile de vot în noul sondaj, şi ABV-Mişcarea 21, cotată cu 4,1%.
Participarea la vot la scrutinul din 26 martie se anunţă substanţial mai ridicată decât la alegerile legislative precedente din octombrie 2014, când a fost de 48,7% şi chiar faţă de alegerile prezidenţiale din noiembrie anul trecut (50,3%). Astfel, peste jumătate dintre bulgarii cu drept de vot (51%) sunt ferm hotărâţi să meargă la urne, iar o cincime sunt siguri că vor merge la vot, ceea ce s-ar traduce practic printr-o prezenţă de 54% până la 57% dintre alegătorii înregistraţi, incluzându-i şi pe bulgarii din diaspora, dintre care majoritatea nu votează, mai indică sondajul.
Alţi 6% dintre alegătorii bulgari îşi vor exercita dreptul de vot "împotriva voinţei lor", votul fiind obligatoriu în Bulgaria, şi vor bifa pe buletinele de vot opţiunea "Niciunul". În februarie, Curtea Constituţională a Bulgariei a anulat sancţiunea prevăzută în codul electoral pentru alegătorii care nu îşi exercită dreptul de vot, devenit obligatoriu în urma unei decizii din aprilie 2016 a Adunării Naţionale (parlamentul ţării). Introducerea votului obligatoriu a făcut parte dintre amendamentele adoptate în 2016 la codul electoral. Articolul declarat neconstituţional prevedea că un alegător care nu şi-a exercitat dreptul de vot 'în două scrutine consecutive de acelaşi fel' - parlamentare, prezidenţiale sau locale -, fără un motiv valid, va fi radiat din registrul electoral pentru următoarele alegeri, conform Agerpres.
Fostul premier Boiko Borisov şi-a anunţat pe 16 noiembrie 2016 demisia, în urma înfrângerii candidatului partidului său, GERB, în faţa lui Rumen Radev la alegerile prezidenţiale. În condiţiile în care niciuna din formaţiunile parlamentare nu a dorit să încerce formarea unei noi majorităţi, preşedintele a dizolvat Adunarea Naţională şi a convocat alegeri pentru data de 26 martie. Acesta va fi cel de-al treilea scrutin legislativ anticipat convocat în Bulgaria începând din 2009.































Comentează