Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cât cheltuie lunar un român pe alimente - suma este cea mai mare din regiune. Cel mai 'ieftin' coş de cumpărături este întâlnit în Bulgaria

www.news.ro
alimente, supermarket, export, import

Un român cheltuie în medie pe lună 146 de euro pentru a-şi cumpăra alimente, de la pâine la carne şi de la legume-fructe la dulciuri. Suma este cea mai mare din regiune, cu 25% peste valoarea din Cehia şi cu 55% peste cea din Ungaria, scrie Ziarul Financiar.

Cel mai „ieftin“ coş de cumpărături în supermarket este întâlnit în Bulgaria, care este de altfel şi cea mai săracă ţară din UE, urmată de România pe penultimul loc în clasament. Un locuitor al ţării vecine de la sud de Dunăre cheltuie în medie lunar doar 82 de euro pentru a-şi asigura necesarul de mâncare, arată calculele făcute de ZF pe baza datelor oferite de compania de cercetare Euromonitor. Cifrele sunt aferente anului 2020, cel mai recent an pentru care există date. Ele sunt în continuare relevante dat fiind că ilustrează o situaţie regională şi pun România în perspectivă.

Este adevărat că inflaţia este astăzi una dintre principalele probleme locale şi globale deopotrivă, însă acest fenomen s-a acutizat în special în 2022, când antreprenorii şi executivii din retail şi FMCG spun că preţurile au crescut la raft şi cu 10%. La nivelul lui 2021 însă, preţurile nu au fost cu mult diferite de cele din anul anterior, astfel că valoarea coşului de cumpărături nu trebuie să difere foarte mult de datele Euromonitor. La finalul acestui an însă, situaţia ar putea arăta diferit, dat fiind că deşi inflaţia este de aşteptat să se tempereze, ea nu se va mai întoarce prea curând la nivelurile „cuminţi“ de circa 2%.

Din totalul sumei lăsate la casele de marcat ale supermarketurilor şi hipermarketurilor pe mâncare, cea mai mare parte merge, în cazul românilor, către carne (circa 33% din total). Apoi, se află la egalitate pâinea şi produsele de panificaţie, legumele şi lactatele (inclusiv ouă), fiecare „mâncând“ 15-16% din buget.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.