Premium
În singurul stat european în care, în absența tabletelor și a școlilor salubre, o bună parte dintre copii vor învăța prin telepatie, ministrul Turismului minte de îngheață apele, anunțând o creștere în acest an. Când statistic se înregistrează o scădere de aproape 50%. În același stat, ministrul Finanțelor ne asigură că vom asista la o creștere spectaculoasă a economiei, când în realitate toate instituțiile specializate, interne și externe, ne avertizează că România se prăbușește sub povara crizei și a relei guvernări. Este statul european în care un prim-ministru își permite să ridice în slăvi marile investiții pe care Guvernul le face. În realitate, sunt cele mai mici investiții de pe continent. Și este doar începutul unei povești în care gardul de la Palatul Victoria e vopsit înșelător.
În luna iulie a acestui an, comparativ cu luna iulie a anului trecut, statistica – care nu minte – ne spune că numărul sosirilor de turiști în România a scăzut cu 44,4%. Iar numărul cazărilor cu 44,7%. Atunci de unde Dumnezeu ar putea veni creșterea anunțată de către ministrul Turismului? Să spunem că din turismul intern. Numai că și turismul intern a scăzut. Nu ne mai rămâne decât turismul virtual. Al extratereștrilor. Și doar în ipoteza în care extratereștrii au dat năvală în România, afirmația înaltului demnitar al statului român poate să mai stea în picioare.
În statul în care, conform spuselor ministrului de Finanțe, economia stă să duduie, aflăm chiar în această dimineață, tot din statistici furnizate de instituții specializate și recunoscute pe plan internațional, că datoria fiecărui român, copil, adult și senior a mai crescut cu 1000 de euro. De fapt, ca să simplificăm lucrurile, poate că într-adevăr economia României va dudui, dar asta se va întâmpla abia peste două generații. Pentru că următoarele două generații vor avea altă preocupare. Să plătească datoriile uriașe acumulate în nici un an de guvernare de echipa Ludovic Orban. Sunt bani a căror destinație rămâne în continuare necunoscută. În orice caz, aceste sume fabuloase prin care s-a îndatoriat statul român nu au mers și nu merg în investiții. Cum așa? Răspunsul ni-l oferă datele bugetului de stat, lângă care așezăm și rectificările. Procentual, ca să nu mai vorbim de cifre absolute, statul român alocă investițiilor cea mai mică parte din Produsul Intern Brut. Și cum ar putea face altfel? Cum? De vreme ce veniturile încasate la buget au scăzut cu 30% comparativ cu perioada corespunzătoare a anului trecut, iar cheltuielile, o adevărată grozăvie, au crescut cu 20%. Și când este prognozată – nu de guvernanți, ci tot de instituții specializate în analize economice – o scădere economică cu două cifre în acest an.
Nu-i așa că este vopsit gardul de la Palatul Victoria? Și încă în culori extrem de stridente? Să aruncăm o privire dincolo de gard. Să vedem care sunt consecințele strict în plan economic. Ritmul în care ne îndatorăm scumpește pe zi ce trece dobânzile. Deja plătim cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană pentru banii pe care îi atragem pe termen scurt, mediu și lung sub formă de împrumuturi. Aceste dobânzi ne sapă groapa și mai adânc. Dar ele mai au o consecință. Îi sperie pe investitori. De ce ar mai veni în România să investească un străin, în condițiile în care, pentru banii pe care îi atrage de la bănci pentru a-și demara afacerea, va plăti mult mai mult decât dacă ar face același lucru oriunde în altă țară? Și să mergem cu această logică ceva mai departe. De ce un om de afaceri român, atâția câți ne-au mai rămas, ar mai fi interesat să se dezvolte în această țară și nu ar fi mai degrabă atras să o facă în altă parte? Consecința este că și investiție despre care tot vorbește Ludovic Orban, atunci când vopsește gardul, nu urmează nicidecum să crească. În realitate, ele vor scădea dramatic. Și ce urmează? Urmează inevitabil o criză a creditelor. În sensul că nici cetățenii și nici societățile comerciale nu vor mai fi în stare să-și plătească ratele la bănci cu dobânzile aferente. Iar consecința va fi că afacerile lor se vor prăbuși din clipa în care nu vor mai putea fi finanțate, atrăgând în acest tsunami și o parte din sistemul bancar. Pentru a-și salva pielea, bancherii vor face ceea ce au mai făcut și altă dată. Își vor duce lichiditățile în altă parte. Și în paralel îi vor executa la sânge pe datornici. Persoane fizice și persoane juridice. Și le vor lichida activele pe nimic.
Și cum se joacă finala în acest scenariu, pe cât de adevărat, pe atât de macabru? Partida nu se poate încheia altfel decât printr-o teribilă curbă de sacrificiu. Care, în esență, înseamnă mărirea taxelor și impozitelor, noi taxe și noi impozite, cum a fost în trecut inventată taxa pe fumărit, și inflație galopantă, pentru ca veniturile populației să scadă într-un asemenea hal, încât prețul forței de muncă, adică al sclavilor români, să devină suficient de atractiv pentru ca, într-o bună zi, să poată fi declanșat un reflux de capital.
Dar, atenție! Pe lângă noi vor plăti încă două generații. La greu. Sunt generațiile de sacrificiu. Generația copiilor noștri, dintre care mulți vor învăța în noul an școlar prin telepatie, și generația nepoților noștri. Aud că un ingenios întreprinzător vinde, mai puțin în România și mai mult în China și India, aer din Munții Carpați. Ei bine, nici dacă vindem tot aerul Munțior Carpați, nu vom scăpa de datoriile acumulate de Guvernul Orban în timp ce vopsește în culori stridente gardul de la Palatul Victoria. Un gard pe care-l admiră Klaus Iohannis, atunci când se plimbă ca elefantul.
Un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist
