Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Catalanii au respins independenţa, spune liderul partidului la putere în Spania

catalonia map

Catalanii au respins independenţa, a declarat purtătorul de cuvânt al Partidului Popular (PP), la putere în Spania, duminică seară, la Madrid după ce cele două liste separatiste au câştigat majoritatea în parlamentul regional cu mai puţin de jumătate din voturi.

"Majoritatea catalanilor au respins independenţa şi vom continua să garantăm legalitatea, vom continua să apărăm unitatea Spaniei", a afirmat purtătorul de cuvânt al PP, Pablo Casado, la sediul partidului din Madrid.

"Evident că mâine totul va continua ca înainte în Catalonia", a mai spus el, înainte de a afirma: "Ceea ce guvernul (regional) trebuie sa înceapă să facă este să guverneze pentru toţi catalanii şi să oprească dezbaterile separatiste şi de identitate care au eşuat".

Şeful executivului regional catalan în exerciţiu, separatistul Artur "Mas a eşuat", a mai declarat purtătorul de cuvânt. "Este pentru prima oară când CDC şi ERC nu au nicio majoritate absolută", a adăugat el. Aceste două partide catalane au format lista "Împreună pentru da" care revendică victoria, aminteşte AFP.

Unei jurnaliste care a remarcat că împreună separatiştii au obţinut într-adevăr o majoritate absolută de locuri în parlamentul regional şi că se simt legitimi să lanseze un proces de secesiune, Casado i-a răspuns: "Evident, această legitimitate, ei nu o au".

Şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy (conservator) şi preşedinte al PP, nu a dorit să se exprime duminică seară. El urmează să reunească instanţele partidului său luni după-amiază, notează France Presse.

În Catalonia, PP a pierdut opt deputaţi, de la 19 în 2012 ajungând la 11 duminică. El se situează pe locul al patrulea (cu 11 locuri), la egalitate cu stânga radicală aliată cu Podemos.

Coaliţia separatistă condusă de Mas s-a plasat în frunte cu 62 de locuri şi s-ar putea alia cu lista separatistă de extremă-stânga CUP (10), obţinând o majoritate absolută de 72 de locuri din 135. Partidul liberal anti-separatist Ciudadanos s-a plasat pe locul doi (25), Partidul Socialist pe al treilea (16), scrie agerpres.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.