Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cătălin Cîrstoiu intră în joc: și-a făcut pagină de Facebook pentru a dialoga cu cetățenii

Inquam Photos / Octav Ganea
catalin cirstoiu

Medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul PNL-PSD la Primăria Capitalei, și-a deschis o pagină de Facebook pe care anunță că va dialoga cu cetățenii Bucureștiului, așa cum actualul primar nu a făcut-o.

”Vă salut, dragi bucureșteni!

Pentru mine, a comunica cu oamenii este esențial și de aceea, de azi, ne putem întâlni și dialoga aici. Orașul nostru are atâtea probleme și pentru că nimeni nu vorbește cu bucureștenii. De fapt, actualul primar, un om altfel inteligent, nu a reușit să aibă dialog cu nimeni. Nici cu cetățenii, nici cu viceprimarii, nici cu angajații primăriei, nici cu primarii de sector, cu Guvernul sau partidele politice. Cu nimeni!

Candidez ca independent pentru Primăria Capitalei, susținut de cele mai mari partide, PSD și PNL, pentru a putea să mișcăm lucrurile în Capitală cu viteză, cu vigoare, cu curaj. Și, mai ales, în echipă cu toți! Este nevoie să fim împreună, în acest proiect. Un oraș atât de mare nu se poate conduce izolat, dintr-un birou. Și vedem astăzi rezultatele acestui stil de management: un oraș fara cârmă, fără direcție, fără viziune. Totul pare să se facă la întâmplare. Orașul pare pus pe pilot automat, insensibil la dorințele și așteptările locuitorilor săi.

În cariera mea de medic, am avut rezultate doar atunci când am vorbit cu oamenii. Fiindcă, dincolo de diagnostic corect și operații reușite, empatia, răbdarea și sinceritatea sunt vitale în procesul de vindecare. La fel voi face și la Primăria Capitalei. În dialog cu cetățenii și în echipă cu toți cei care pot contribui la binele orașului. Cu un plan clar și cu o organizare riguroasă. Cu ordine în oraș. Cu sănătate, educație, confort, căldură. Și cu multe alte lucruri normale în alte părții ale lumii, pe care noi încă nu le simțim, acasă, în orașul în care trăim și muncim.

Candidez nu pentru a reprezenta partidele, ci pentru a vă reprezenta pe dumneavoastră. Pentru a face din București metropola care merită să devină. O casă bună locuitorilor săi. Curată, ordonată, prietenoasă.

Vă aștept și aici gândurile, opiniile, așteptările, speranțele. Iar la rândul meu vi le voi spune și eu deschis pe ale mele.”, scrie Cătălin Cîrstoiu.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.