DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cătălin Drulă câştigă procesul de calomnie cu sindicaliştii de la metrou conduşi de Ion Rădoi

captura Digi 24
Catalin Drula

Fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă a câştigat procesul în care era acuzat de defăimare de către sindicatul de la metrou condus de Ion Rădoi, potrivit Agerpres.

Judecătoria Sectorului 1 a respins ca neîntemeiată acţiunea deschisă în justiţie de "Unitatea - Sindicatul Liber Metrou", sindicaliştii urmând să-i plătească fostului ministru cheltuieli de judecată în valoare de 4.926 lei. Decizia nu este definitivă.

"Astăzi am câştigat procesul pe care mi l-a intentat USLM, sindicatul de la metrou. Mă acuzaseră de defăimare pentru că aş fi făcut 'afirmaţii care au avut un impact foarte mare asupra demnităţii, onoarei şi reputaţiei membrilor USLM'. În fapt, nu am făcut decât să nu întorc capul şi să spun nişte adevăruri pe care zeci de miniştri le evitaseră. Sper ca noua conducere a ministerului să nu revină la vechile practici prin care ministrul stă ghiocel în faţa intereselor nelegitime ale unor lideri de sindicat", a anunţat Drulă, pe Facebook.

Citește și: Ex-demnitarul Costoiu RUPE TĂCEREA la ICCJ - A indicat-o pe Ecaterina Andronescu drept...

Sindicaliştii l-au dat în judecată pe Cătălin Drulă pentru calomnie, după ce fostul ministru a declarat în luna martie, în contextul demolării spaţiilor comerciale de la Metrou, că organizaţia sindicală condusă Ion Rădoi este o "o mafie", iar la metroul bucureştean s-a format un "buboi enorm".

"Aş vrea să încep în primul rând prin a le cere scuze bucureştenilor că au fost obligaţi astăzi să treacă prin acest eveniment neplăcut, dar aş vrea în acelaşi timp să le cer scuze pentru că, în ultimii 20 de ani, câteva zeci de miniştri ai Transporturilor au lăsat un buboi enorm să se formeze la metroul bucureştean, o mafie. Câtă vreme sunt eu aici, vă asigur că statul nu va ceda niciun milimetru în faţa mafiei, pentru că despre asta este vorba, despre o grupare care se comportă mafiot şi atunci când interesele îi sunt atinse recurge la şantaj. Liderul de cartel Ion Rădoi a decis că bucureştenii nu contează, a decis că singurele lucruri care trebuie să conteze sunt banii firmei pe care o controlează. Şi îi spun foarte clar: Rădoi, s-a terminat! Ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge", afirma Cătălin Drulă pe 26 martie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.