DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cătălin Drulă se laudă cu viaductul de la Tălmăcel: Stadiul lucrărilor pe lotul 1 este 46%

Inquam Photos/ Octav Ganea
Catalin Drula

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, publică, marţi, imagini cu viaductul de la Tălmăcel, parte a primului lot din Autostrada Piteşti-Sibiu, unul dintre cele mai impresionante proiecte în construcţie din ţară. MInistrul precizează că stadiul lucrărilor pe lotul 1 este 46%.

”Viaductul de la Tălmăcel, unul dintre cele mai impresionante proiecte în construcţie din ţară. Sunt sigur că nu doar pasionaţii de infrastructură se vor bucura de imaginile de mai jos, care ne arată stadiul lucrărilor pe lotul 1 al Autostrăzii Piteşti-Sibiu. De departe, cea mai amplă lucrare de pe tronsonul dintre Sibiu şi Boiţa este viaductul Tălmăcel. Cu o lungime de 650 de metri şi cu o înălţime a picioarelor de până la 30 de metri, acest pod casetat şi executat în consolă, cu 8 deschideri, este construit după cele mai noi standarde în domeniu”, a scris, marţi, pe Facebook, Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, segmentul Sibiu-Boiţa mai cuprinde:

încă un viaduct, la Tălmaciu, cu 10 deschideri şi lung de 400 de metri;

2 noduri rutiere;

2 spaţii de servicii;

27 de poduri şi pasaje;

tot atâtea podeţe.

”Săptămâna aceasta începe asfaltarea pe tronson. Stadiul lucrărilor pe lotul 1 al A1 Piteşti-Sibiu este de 46%, iar acestea vor fi încheiate în avans - în 2022, conform termenelor asumate de constructor - mai ales că acest şantier este deblocat integral”, a mai transmis ministrul.

Acesta distribuie şi imagini filmatecu drone în zonă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.