Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cătălin Nechifor (Pro România) îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să fie de acord cu organizarea unui spital de campanie la Suceava

dcnews.ro
catalin nechifor

Deputatul Pro România Ioan Cătălin Nechifor i-a solicitat duminică preşedintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare deschisă, ca în calitate sa de comandant suprem al Forţelor Armate să fie de acord cu ''organizarea de îndată'' la Suceava a unui spital militar de campanie pentru pacienţii cu COVID-19, pe modelul celor de la Otopeni sau Constanţa.

''Vă aduc la cunoştinţă că există soluţii logistice şi imobiliare, spaţii mari de genul sălilor de evenimente, cu toate utilităţile necesare preinstalate, unde să poată fi realizate circuitele medicale funcţionale, să poată fi montate paturi, pereţi despărţitori şi echipamente medicale şi unde să poată fi trataţi pacienţi Covid19 de către cadre medicale militare, Spitalul Judeţean Suceava urmând să îşi exercite activitatea medicală pentru care a fost gândit, cazurile de urgenţă şi patologia generală, având la dispoziţie cadrele medicale proprii'', se arată în scrisoarea deschisă, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Video Momentul în care un primar PSD ia șpagă, în plină epidemie de coronavirus

Parlamentarul a precizat că duminică s-au înregistrat 248 de rezultate pozitive, iar numărul personalului medical cu COVID-19 ar putea depăşi cifra de 400, în condiţiile în care la nivelul judeţului Suceava există deja 1.215 cazuri confirmate şi doar două persoane vindecate.

Nechifor a subliniat că Spitalul Municipal Fălticeni, spital-suport, a fost închis parţial, Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc a fost închis complet, iar la Spitalul Municipal Rădăuţi s-au confirmat trei cazuri de COVID-19.

Citește și: Un fost șef SIE a făcut totul public! Atac devastator la un deputat USR, pe tema pensiilor speciale: Egali eram în comunismul acela după care tânjiți dvs .

''Am urmărit cu foarte multă îngrijorare declaraţiile domnului Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, cel care în după-amiaza acestei zile spunea, de la Constanţa, că Suceava este un focar scăpat de sub control. Am luat notă de declaraţia ministrului, ţinând cont de faptul că domnia sa s-a aflat personal la Suceava de două ori în ultimele 12 zile, consider că este de datoria mea să vă solicit ajutorul, în numele celor peste 600.000 de locuitori ai judeţului Suceava, mare parte dintre ei reîntorşi recent din diaspora acasă'', a spus Nechifor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.