Cătălin Predoiu, decorat de Marea Lojă Națională din România, la Ateneul Român: Masoneria, recunoștință pentru aderarea la Scehngen

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 23-06-2025 21:08

Actualizat: 24-06-2025 13:53

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook.com

Într-un eveniment cu puternică încărcătură simbolică, chiar al Ateneul Român, Cătălin Predoiu, prim-ministru interimar al României (încă, la acel moment), a fost premiat de Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.), în cadrul Galei Premiilor M.L.N.R., ediția a XII-a, desfășurată la Ateneul Român. Predoiu a primit Premiul „Nicolae Titulescu” pentru Diplomație și Politologie, în semn de recunoaștere a rolului său în coordonarea procesului de aderare deplină a României la spațiul Schengen, în calitate de ministru de Interne.

 

Evenimentul, organizat sub egida Marii Loji Naționale din România, în parteneriat cu Academia Română, Ministerul Educației, Ministerul Culturii și 12 dintre cele mai importante universități din țară, a reunit peste 800 de personalități din mediul academic, cultural, medical, economic și politic.

Pe scenă au urcat laureați de marcă din domeniile științei, artei, medicinei, educației și economiei, între care matematicianul Lucian Beznea, inginerul cercetător Dragoș Axinte, dirijorul Cristian Măcelaru, sau profesorul universitar Ionuț Purica, recunoscut pentru contribuțiile sale în economie și schimbări climatice.

Fiecare laureat a fost recompensat cu un cec de 10.000 euro și un trofeu realizat de artistul Alexandru Ghilduș.

Declarațiile organizatorilor au conturat evenimentul ca un „veritabil Nobel românesc”, prin care se onorează excelența profesională și contribuțiile fundamentale în serviciul națiunii. „Fiecare premiu acordat este o mărturie a valorilor fundamentale care stau la baza unei societăți prospere: adevăr, integritate și binefacere”, a declarat Cătălin Tohăneanu, Mare Maestru al M.L.N.R.

 

Cătălin Predoiu – singurul lider politic premiat

Premierea lui Cătălin Predoiu, în contextul în care ocupa, la acel moment, funcția de prim-ministru interimar, a atras atenția asupra legăturilor vizibile între masonerie și sfera deciziei politice. Predoiu devine astfel singurul lider politic activ premiat la această ediție, ceea ce ridică întrebări despre rolul masoneriei în influențarea sau recunoașterea unor cariere publice.

În trecut, Predoiu a fost perceput ca un tehnocrat fidel instituțiilor europene, iar premiul acordat pentru Schengen vine într-un moment în care România își consolidează prezența în spațiul comunitar.

Context: Marea Lojă Națională din România este cea mai mare structură masonică din țară, activă în susținerea unor proiecte educaționale, culturale și sociale. Prin aceste premii, Ordinul își afirmă o prezență tot mai vizibilă în viața publică românească.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri