Noul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a îndemnat pe procurorii profesionişti să se înscrie la selecţia care va fi organizată pentru ocuparea funcţiilor de conducere la Parchete, subliniind că numirile nu se vor face pe criterii politice sau de prietenie potrivit Agerpres.
"Dacă eşti bine pregătit, dacă îţi pasă de cetăţeni, dacă îţi pasă de lege, dacă eşti bântuit de acest spirit al dreptăţii, eşti obligat să iei măcar în considerare să te înscrii. Vreau să dezmint orice fel de speculaţii legate de numiri care s-ar face pe criterii politice sau pe criterii de prietenie. Eu am subliniat asta şi la Parlament, trebuie să renunţăm la acest tip de înţelegere greşită a ideii de prietenie. Prietenie este una, munca este altceva. Profesionalismul nu trebuie influenţat de prietenie şi selecţia trebuie făcută pe criterii obiective. (...) În raniţa fiecărui om de valoare stă bastonul de şef procuror la nivelul la care vor fi organizate concursurile. Şi să o privească şi ca o obligaţie de onoare faţă de meseria lor, faţă de cetăţeni. Toată lumea se vaită că nu avem leadership, că ţara merge nu ştiu cum. Păi dacă cei buni nu se implică, tot aşa va merge în continuare şi ţara şi Justiţia şi Ministerul Public. Haideţi să facem lucrurile mai bine. Mă adresez celor mai buni să se înscrie în concurs", a declarat Predoiu, după ce a preluat marţi mandatul de ministru al Justiţiei.
În prezent, cele mai importante funcţii de conducere din Ministerul Public, respectiv la Parchetul General, DIICOT şi DNA, sunt ocupate de şefi interimari.
Cătălin Predoiu i-a îndemnat pe procurorii profesionişti să se înscrie la selecţia pentru ocuparea funcţiilor de conducere la Parchete
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

545
Partenera președintelui Nicușor Dan, interviu după întâlnirile de la Casa Albă: Mirabela Grădinaru vine cu un mesaj pentru România
545

1.470
Previziunea lui Călin Georgescu: 'România va intra în incapacitate de plată. Uniunea Europeană trăiește în avarie'
1.470

596
Ce urmează după 20 aprilie: iese PSD de la guvernare sau cade premierul Bolojan? Cronologia unei crize care nu a izbucnit peste noapte
596

3.493
FOTO Mirabela Grădinaru a strălucit la Washington. A ales o ținută inspirată din tradiția populară: 'Ne-a placut provocarea'
3.493

847
Grindeanu vorbește despre „bezelele” dintre PNL și AUR și ridică miza în coaliție: „Nu vom susține un guvern minoritar”
847

1.445
VIDEO Sorin Grindeanu nu mai stă la 'pompă' în coaliția Guvernului Bolojan: Trebuie să forțăm ca să aprobe ceva!
1.445

1.089
VIDEO Imagini scandaloase în Muzeul Național de Artă Contemporană, în Postul Paștelui, lângă Catedrala Națională: 'Falusuri în formă de cruce, cu paleta de culori a curcubeului pictată pe fundal și cu inscripția „INTRI”'
1.089

3.530
Avocatul Toni Neacșu avertizează că se deschide o cutie a Pandorei: Guvernul forțează Constituția sub pretextul crizei carburanților
3.530

1.606
Cine este singura deputată care a votat împotriva legii femicidului: Nu poţi corecta o deficienţă de aplicare printr-o lege mai neclară
1.606

696
Legea care interzice agresorilor sexuali condamnaţi să lucreze în anumite locuri a fost promulgată de Nicușor Dan
696

1.953
FOTO Mirabela Grădinaru, alături de Brigitte Macron şi Olena Zelenska, la evenimentul organizat de Melania Trump la Casa Albă
1.953

1.676
Ce mesaje se vor regăsi de acum în hoteluri, centre de acordare a vizelor și agenţii de turism: Legea a fost promulgată de Nicușor Dan
1.676

3.815
Romsilva are un nou director – Ministrul Mediului iese la atac și contestă decizia Consiliului de Administrație
3.815
















Comentează