Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cataramă: E nevoie de o schimbare puternică pe scena politică

catarama3
El candidează ca independent pentru alegerile prezidențiale din toamnă. Viorel Cataramă recunoaște că marea provocare a campaniei sale va fi să îi convingă pe cetățenii nemulțumiți de prestația partidelor să îi încredințeze votul la alegerile din noiembrie. „În această situație grea, economică, în care guvernanții nu se ocupă deloc cu economia, ci cu activități cu caracter tabloid în presă este nevoie de o schimbare puternică mai ales că toate partidele politice, dar absolut toate, sunt structuri mafiote extrem de bine organizate și consolidate , care au ca principal obiectiv devalizarea banului public. Mă adresez celor care nu vor să mai voteze reprezentanți ai partidelor politice. Sondajele și cercetările de piață arată că această categorie de cetățeni se ridică la 40%”, a spus Cataramă la RFI. Sloganul cu care candidează Viorel Cataramă este "Românii liberi îngenunchează mafia politică". Potrivit legii, pentru depunerea şi validarea candidaturii la funcţia de preşedinte al României, un independent are nevoie de 200.000 de semnături. Omul de afaceri Viorel Cataramă spune că a stâns până acum cam un sfert, adică 50.000 de semnături. În cursa pentru Cotroceni a mai intrat Kelemen Hunor, din partea UDMR. Din partea PMP și-a anunțat intenția de a candida fostul consilier prezidențial Cristian Diaconescu. Dreapta își stabilește candidatul, Klaus Iohannis sau Cătălin Predoiu, pe 5 august. Tot cam pe atunci ar urma să anunțe oficial și premierul Victor Ponta dacă va candida pentru cea mai înaltă funcție în stat. Alegerile prezidențiale se vor desfășura pe 2 și 16 noiembrie 2014.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.