Câți bani a câștigat Simion la singurul loc de muncă pe care l-a avut toată viața. Un coleg de facultate, actual membru AUR, l-a pus director în firma sa

Autor: Alice Draghici

Publicat: 13-11-2024

Actualizat: 13-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Alessandro Serranò / Avalon / Profimedia

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a fost întrebat în cadrul dezbaterii organizate de Antena 3 CNN cum a ajuns să ocupe poziția de director de marketing imediat după absolvirea studiilor. Simion a declarat că „e un om capabil” și că angajatorul său a avut nevoie de expertiza lui.

„Am muncit, am dat Bac-ul la timp, am urmat o facultate și un masterat. După finalizarea acestora, am ocupat funcția de director de marketing într-o companie de proiectare și construcții. Am avut și studii relevante, între 2012 și 2020”, a explicat Simion.

În cadrul discuției, s-a menționat și că angajatorul său a fost Marius Lulea, actualul secretar general al AUR și coleg de partid cu Simion.

Salariul pe care l-a avut Simion la firma colegului său

„Partidul a apărut în viața noastră în 2019. Îl cunoșteam pe domnul Lulea și avea nevoie de serviciile mele. Sunt un om capabil. Am avut un magazin online de haine, apoi unul fizic, și am avut propria firmă.

Compania pe care am deschis-o în 2009 era inițial specializată în IT”, a mai adăugat liderul AUR.

Întrebat despre salariul pe care l-a avut ca director de marketing, Simion a spus că acesta era de 3.500 de lei pe lună, „un salariu bun pentru anul 2012”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri