Căutările persoanei dispărute după ce două ambarcaţiuni s-au ciocnit, marţi seară, pe Braţul Sfântu Gheorghe, au fost reluate miercuri dimineaţă cu o ambarcaţiune şi trei subofiţeri, au informat reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Delta" Tulcea, potrivit Agerpres.
Potrivit sg maj Daniel Năstase, misiunea pompierilor tulceni a fost întreruptă în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 3,00, acţiunea fiind reluată în dimineaţa de miercuri, sub coordonarea lucrătorilor Poliţiei Transporturi.
Două ambarcaţiuni s-au ciocnit, marţi seară, pe Braţul Sfântu Gheorghe, dou persoane fiind rănite şi transportate la spital, iar o a treia a fost dată dispărută.
Conform ISU "Delta" Tulcea, în jurul orei 21,00, dispeceratul ISU-SAJ a fost anunţat prin 112 de un bărbat că el şi o altă persoană aflată într-o ambarcaţiune au nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost implicate într-un accident naval pe Braţul Sfântu Gheorghe, în dreptul killometrului 55, zona Dunăvăţu de Sus, iar conducătorul din a doua ambarcaţiune este dispărut.
Un echipaj SMURD şi unul de la Serviciul de Ambulanţă Tulcea s-au deplasat în localitatea Mahmudia, unde le-au acordat îngrijiri medicale celor două persoane, doi bărbaţi de 46, respectiv 32 de ani. Ulterior cele două victime, care au suferit diverse traumatisme, au fost transportate la spital.
Pentru găsirea persoanei dispărute au participat pe timpul nopţii mai multe echipaje, cu diverse ambarcaţiuni, căutările fiind zadarnice
Comentează