DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cauza morții lui Diego Armando Maradona

Diego Maradona

Fostul mare fotbalist argentinian Diego Maradona a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiac, în locuinţa sa, a anunţat agentul şi prietenul său, Matias Morla, potrivit EFE.

"A murit Diego", a declarat, pentru EFE, Sebastian Sanchi, purtătorul de cuvânt al celui care a fost marele artizan al câştigării Cupei Mondiale 1986 de către Argentina, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Coordonatorul campaniei de vaccinare face noi precizări! Cum funcționează vaccinul anti-COVID după ce a fost inoculat

În jurul orei locale 13:00 (16:00 GMT) unele media locale au informat că Maradona a suferit un stop cardiac la domiciliul său din provincia de Buenos Aires şi că cel puţin patru ambulanţe se îndreaptă spre locuinţa sa.

Decesul a fost anunţat puţin mai târziu de canalul Todo Noticias, care a asigurat că a vorbit cu Matias Morla, agentul şi prietenul lui Maradona.

Fostul mijlocaş al echipelor FC Barcelona şi Napoli a fost spitalizat pe 2 noiembrie, pentru anemie şi deshidratare, în oraşul La Plata, situat la 60 km de Buenos Aires, unde antrena echipa locală. Analizele efectuate au relevat prezenţa unui hematom subdural, un cheag de sânge format la nivelul suprafeţei creierului. Din acest motiv, el a fost transferat la o clinică privată din Olivos, în apropiere de Buenos Aires, unde a fost operat cu succes în ziua următoare.

Citește și: Alina Gorghiu a reacționat după atacul PSD la adresa președintelui: Minciuni ordinare, calomnii și dezinformare. Asta e rețeta PSD de 30 de ani

În perioada internării, medicul personal al lui Maradona, Leopoldo Luque, a afirmat că fostul jucător a avut ''episoade de confuzie legate de o abstinenţă, care necesită un tratament de mai multe zile''. Luque nu a explicat despre ce abstinenţă este vorba.

Maradona a fost externat pe 11 noiembrie.

Maradona a fost consumator de cocaină. Apropiaţii săi au afirmat recent că el era dependent de alcool.

Fostul jucător al echipelor Napoli, FC Barcelona şi Boca Juniors a fost internat de mai multe ori în spital în ultimii ani, în principal din cauza stilului de viaţă extravagant pe care l-a dus. În ianuarie 2019, Maradona a ajuns la spital cu sângerări stomacale. El s-a simţit rău şi la Cupa Mondială din 2018, în Rusia, când a fost filmat leşinat în loja sa la meciul Argentina - Nigeria. În 2004, Maradona a fost internat cu probleme cardiace şi respiratorii serioase, din cauza consumului de cocaină. Ulterior a urmat o cursă de dezintoxicare în Cuba şi Argentina, înaintea operaţiei de la stomac din 2005, care l-a ajutat să piardă din greutate. În 2007, s-a internat într-o clinică din Argentina pentru a depăşi problemele cu alcoolul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.