Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Caz absolut șocant! Patru bărbați, între care și minori, au violat și filmat o femeie în stare de ebrietate

diicot

Trei bărbaţi din judeţul Neamţ au fost arestaţi preventiv, iar pentru al patrulea anchetatorii DIICOT solicită emiterea unui mandat de arestare în lipsă într-un dosar de viol, tentativă de viol şi pornografie infantilă. Unul dintre suspecţi, care este minor, este acuzat că a violat şi a filmat o femeie care era în stare avansată de ebrietate, neputând să îşi exprime voinţa, altul a filmat scenele şi a încercat şi el să o violeze pe femeie, iar al treilea apare în imaginile filmate având comportament sexual explicit.

Al patrulea suspect este cercetat pentru că a violat-o pe femeie, a filmat şi a distribuit imaginile.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii marţi de DIICOT, faptele au avut loc anul trecut, în noaptea de 8 spre 9 noiembrie.
”Din materialul probator a rezultat că în noaptea de 08/09.11.2023, un inculpat major a realizat şi stocat în telefonul mobil un material pornografic înfăţişând doi inculpaţi minori, în timp ce unul întreţinea relaţii sexuale cu o victimă majoră, aflată în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, iar celălalt inculpat minor manifesta un comportament sexual explicit. În sarcina inculpatului major s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de tentativă la viol asupra aceleaşi victime. În cauză se efectuează cercetări şi faţă de un al patrulea inculpat, care în aceeaşi împrejurare, a produs cu telefonul mobil şi distribuit pe reţelele de socializare un material pornografic cu minori. De asemenea, profitând de starea în care se afla persoana vătămată a întreţinut cu aceasta acte şi raporturi sexuale în scopul producerii de materiale pornografice”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că femeia abuzată care apare în imaginile distribuite inclusiv public era în stare avansată de ebrietate.
Aceleaşi surse au precizat că, iniţial, ea nu a depus plângere, ancheta fiind deschisă după ce imaginile au apărut în spaţiul online.
Luni, un complet de judecată de la Tribunalului Neamţ a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a trei inculpaţi reţinuţi în acest dosar. Procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Neamţ au formulat propunere de arestare în lipsă pe numele celui de-al patrulea suspect. Acesta nu a fost găsit şi se sustrage urmăririi penale.
Este al doilea dosar din ultimele zile în care bărbaţi care întreţin acte sexuale cu femei aflate în stare de ebrietate şi care nu îşi pot exprima voinţa sunt cercetaţi pentru viol. Un dosar similar este instrumentat de poliţiştii din Argeş, care anchetează trei bărbaţi pentru viol după ce aceştia au întreţinut acte sexuale cu o femeie, într-un bar, imaginile filmate au apărut în spaţiul public, iar ancheta a relevat că femeia era în stare de ebrietate şi nu putea să îşi dea consimţământul cu privire la ce i s-a întâmplat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.