Caz inedit în Fâșia Gaza: Aproape 10% din ucrainenii aflați în enclavă s-au aliat cu Hamas

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 11-01-2024

Actualizat: 11-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Financial Times

Ambasadorul Ucrainei în Israel, Evhen Korniciuk, a raportat că serviciile de securitate israeliene şi egiptene nu au acordat permisiunea de evacuare a 29 de cetățeni ucraineni din Fâșia Gaza din cauza cooperării acestora cu Hamas, scrie Rador Radio România.

Diplomatul a menționat că numărul cetățenilor ucraineni care au rămas în Fâșia Gaza este de peste 29. "Nu îi putem forța să plece de acolo. Am convins oamenii să plece, dar nu toți au fost de acord, din varii motive. 29 de cetățeni, toți bărbați, au colaborat cu Hamas, într-un fel sau altul", a explicat Korniciuk.

Pentru unii ucraineni, au fost convenite măsuri suplimentare de securitate în timpul șederii lor în Egipt. Potrivit lui Evhen Korniciuk, Ucraina, la fel ca toate țările partenere, se află în aceeași situație: procentul total al celor cărora nu li se permite să plece nu depășește 7%. "Unii au fost mai puțin norocoși, adică, aparent, există mai multe dovezi în cazul lor cu privire la cooperarea cu Hamas. Dar, mai devreme sau mai târziu, această situație va fi rezolvată, războiul nu va continua la nesfârșit", a adăugat ambasadorul.

Ucraina şi-a finalizat cu succes operațiunea de salvare a cetățenilor ucraineni din Fâșia Gaza. Au fost evacuate 315 persoane, dintre care 304 sunt ucraineni. De asemenea, partea ucraineană a evacuat doi palestinieni și nouă cetățeni ai Republicii Moldova.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri