Caz ȘOCANT în India - bărbat linșat în urma unor zvonuri pe WhatsApp, 25 de suspecți

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 17-07-2018

Actualizat: 17-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: nation.com.pk

Poliţia indiană a arestat 25 de persoane după moartea unui bărbat, linşat în urma zvonurilor că ar fi răpitor de copii lansate pe serviciul de mesagerie mobilă WhatsApp (news.ro).

Aceste 25 de persoane au fost arestate după uciderea lui Mohammad Azam, în vârstă de 32 de ani, care a fost atacat, alături de doi prieteni, de 2000 de persoane, vineri seară, în districtul Bidar din statul Karnataka. Cei doi prieteni ai lui Azam au fost grav răniţi, relatează presa internaţională.

Dezvăluiri ULUITOARE! Numărul 2 în Contraspionajul FBI, jigniri la adresa românilor: 'Sunt slinoști, grețoși, necinstiți ca rușii și tupeiști ca italienii'

Acest atac survine la câteva zile după ce serviciul de mesagerie mobilă WhatsApp a plătit pagini întregi de publicitate în presa din India pentru a transmite "sfaturi simple" pentru reperarea ştirilor false.

Poliţia a precizat că Mohammad Azam şi prietenii lui veneau din oraşul Hyderabad şi s-au oprit în drum, oferind ciocolată unor copii. Unul dintre copii a început să plângă, atrăgând atenţia altor persoane, care i-au acuzat pe cei trei bărbaţi că sunt răpitori. Cei trei oameni au reuşit să fugă, dar au fost atacaţi la câţiva kilometri de un grup de persoane alertate prin Whatsapp.

Maşina lor a fost lovită şi mulţimea furioasă a făcut un baraj. Cei trei au fost scoşi din maşină şi loviţi cu bâte şi pietre. Trei poliţişti au fost răniţi de mulţimea furioasă.

Tăriceanu, Dragnea şi Dăncilă, făcuți praf după recepția de la Ambasada Franței: 'Un trio de neamuri proaste'

Peste 20 de persoane au fost linşate în India în ultimele două luni, după ce au fost acuzate de răpire de copii. Primul linşaj în urma zvonurilor propagate pe WhatsApp a avut loc în India în mai 2017, în statul Jharkhand, când mulţimi furioase au linşat opt persoane.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri