Scandalul momentului în Timișoara e mutarea afacerilor Retim în Oradea. Compania de salubrizare deținută în proporție de 50% de Consiliul Local Timișoara și-a mutat sediul social în fieful lui Ilie Bolojan, fix în plin scandal cu CJ Timiș. Oamenii lui Dominic Fritz au găsit strategia perfectă ca proiectul să rămână secret până în ultimul moment.
Șeful CJ Timiș a reziliat contractul cu Retim
Retim se ocupa de gestionarea Deponeului de la Ghizela, unul din cele mai mari deponee din județ. CJ Timiș a decis însă să rezilieze contractul cu operatorul de salubritate după ce un control al Gărzii de Mediu Timiș a relevat că deșeurile mari nu erau dezmembrate și revândute. Practic, groapa de gunoi se umplea de canapele și alte deșeuri pe care Retim avea obligația să le valorifice.
În plin scandal, Retim și-a mutat afacerile la Oradea
Și nu oricum! Ci cu votul aleșilor locali din Timișoara, cărora proiectul le-a fost servit pe ordinea suplimentară de zi. Practic, aleșii locali au avut pe masă proiectul cu numai câteva minute înainte de ședință, așa că le-a fost imposibil să citească zecile de pagini prezentate ca anexă. Cu alte cuvinte, aleșii au votat, vorba aceea, ca primarul!
Consilierul local PSD Timiș Roxana Iliescu a dat primele explicații
Câteva precizari legat de votul exprimat in Consiliul Local Timisoara privitor la scandaloasa mutare a sediului Retim SA la Oradea… Mai exact, privitor la mandatarea reprezentanților Mun. Timisoara in AGA Retim SA pentru a vota “punctele de pe ordinea de zi a ședinței din data de 07.11.2025”, că de mutarea vreunui sediu nu a zis nimeni nicio silabă măcar:
1)In stilul lor caracteristic atunci cand au ceva de ascuns, conducerea USR a primăriei a introdus acest proiect de hotărâre pe o listă suplimentară transmisă consilierilor locali cu doar 10 minute (!!) înainte de începerea ședinței!
Atenție, niciunde in titlul sau in textul aferent acestui proiect de hotărâre nu este menționat absolut nimic legat de schimbarea sediului Retim la Oradea.Această informație apare in Anexele proiectului.
Întrebarea mea este: cine poate parcurge sute de pagini aferente proiectelor de hotărâre aflate pe o listă suplimentară, puse la dispoziția consilierilor locali cu doar 10 minute înainte de ședință?!
2)Au procedat în maniera descrisă mai sus în mod premeditat, tocmai pentru a nu avea timp consilierii locali să citească, să nu existe dezbatere pe subiectul schimbării sediului Retim la Oradea.
Referatul de aprobare întocmit de cel care a inițiat acest proiect de hotărâre, primarul Dominic Fritz, este semnat de acesta încă din 31.10.2025. Prin urmare, puteau anunța proiectul din timp, nu cu doar 10 minute înainte de ședință.
3)În cadrul ședinței on-line, s-a derulat o adevărată regie pusă la cale de reprezentanții USR din Consiliul Local.
În primul rând, președintele de ședință (USR) nici măcar nu a apucat să citească integral titlul proiectului! Nu a apucat pentru că a întrerupt-o Negrisanu care a dus întreaga discuție, acompaniat si de Paula Romocean, la înlocuirea lui Lulciuc cu Bătrân, ca reprezentant al CLT in AGA Retim SA.
Si uite cum, in maniera asta, majoritatea consilierilor locali au fost duși in eroare, înșelați, cum că ar vota o înlocuire a unui fost coleg cu altul ca reprezentant al Consiliului Local in AGA Retim SA, când, in realitate, au votat inclusiv ceea ce este absolut scandalos, mutarea sediului Retim la Oradea!
Cine crede in buna-credință si ONESTITATEA conducerii USR a primariei Timisoara, se arde grav!
PS Iar minte Lațcău de-ngheață apele… Contrar declarației pe care a dat-o intr-o publicație din Timisoara:
1)consilierii locali nu aveau, obiectiv vorbind, cum să citeasca sutele de pagini aferente ordinii de zi suplimentare, comunicate cu doar 10 minute înainte de ședință, așadar este mincinos să afirmi că au citit si nu au avut nicio problema cu mutarea sediului Retim SA la Oradea;
2)minte când afirmă că toți consilierii PNL si PSD au votat in unanimitate. Eu nu am votat acest proiect. De ce? Tocmai pentru că nu am avut timp să citesc proiectele comunicate cu 10 minute înainte de ședință, iar pe de altă parte, eu nu mai am demult încredere în onestitatea, buna-credință, inteligența și pregătirea administrației USR aflată la conducerea orașului.
Ce facilități legale oferă mutarea sediului social
O definiție a sediului social este „locul fizic în care se stabilește adresa oficială și legală a societății”. Acesta se regăsește în Actul Constitutiv al firmei și este menționat în toate facturile emise și contractele semnate, scrie Startarium.ro.
De ce este important sediul social
Sediul social este extrem de important pentru îndeplinirea cerințelor legale și fiscale. Iată alte 2 motive pentru care sediul social este important:
Sediul social determină în ce jurisdicție și sub ce legi și reglementări este supusă activitatea firmei.
Sediul social servește ca adresă legală a firmei, unde autoritățile guvernamentale și alte organizații pot trimite notificări legale, scrisori sau alte documente importante.
Precizările RETIM despre scandalul mutării sediului
S.A. Având în vedere amplificarea unor declarații politice și opinii lipsite de fundament tehnic sau fiscal, societatea consideră necesară o prezentare corectă și completă a situației.
RETIM, parte a RER Group, este prezentă în mai multe județe din vestul țării. Relocarea sediului social a fost realizată în cadrul unui proces de consolidare administrativă la nivel de grup și nu are nicio legătură cu activitatea politică sau cu disputele dintre instituții.
Această modificare nu afectează operațiunile societății și nici locul în care se plătesc impozitele și taxele sau relația contractuală cu autoritățile și clienții din județele în care RETIM prestează servicii.
Modalitatea de plată a contribuțiilor și taxelor rămâne neschimbată
Conform legislației fiscale în vigoare, compania este înregistrată, încă din anul 2022, la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instituția care gestionează raportarea și plata obligațiilor fiscale naționale pentru contribuabilii mari. În acest cadru, impozitul pe profit, taxa pe valoare adăugată (TVA), contribuțiile de asigurări sociale și celelalte obligații bugetare central sunt declarate și achitate integral către DGAMC, independent de adresa sediului social. Ca și până acum, impozitul pe salarii este plătit centralizat, însă calculat separat pentru fiecare punct de lucru, astfel încât partea aferentă fiecărei locații să se întoarcă în bugetele locale, conform mecanismelor stabilite prin legislația națională.
În același timp, taxele și impozitele locale generate de activitatea operațională din județul Timiș rămân în continuare plătite exclusiv către autoritățile locale din județ, fără nicio modificare. Aceste obligații locale includ impozitul pe clădiri și terenuri aferente punctelor de lucru, taxele locale aferente mijloacelor auto utilizate în activitatea de colectare, tarifele specifice stabilite prin hotărâri ale autorităților locale și orice alte taxe datorate în baza activităților autorizate pe raza unităților administrativ-teritoriale din județ. Toate aceste sume continuă să fie declarate și achitate, ca și până acum, direct către primăriile și instituțiile locale competente.
Prin urmare, niciun flux financiar provenit din activitatea operațională desfășurată în județul Timiș nu este relocat, diminuat sau transferat ca urmare a actualizării sediului social. Atât obligațiile bugetare către stat, declarate prin DGAMC, cât și taxele locale datorate municipalităților din Timiș sunt achitate în aceleași condiții, în aceleași conturi și către aceiași beneficiari instituționali.
RETIM rămâne unul dintre cei mai importanți contributori economici ai regiunii
Datele financiare reflectă o activitate solidă și continuă, cu beneficii consistente pentru bugetele locale și naționale.
Între 2021 și 2024, societatea a plătit 43,6 milioane de lei în dividende, dintre care 50% către Consiliul Local Timișoara; 2,2 milioane de lei taxe plătite la bugetul local; aproape 250 milioane de lei în cheltuieli de personal – incluzând 103,5 milioane de lei contribuții salariale către bugetul de stat; 11,1 milioane de lei impozit pe profit; 85,2 milioane de lei pentru TVA; dar și 69 de milioane lei pentru Contribuția la Economia Circulară (CEC) către Fondul pentru Mediu.
Tot în perioada 2021–2024, RETIM a direcționat aproximativ 2 milioane de lei – sume deductibile din impozitul pe profit – către proiecte sociale, educaționale și comunitare derulate de fundații și asociații, preponderent în județele Timiș și Arad, reafirmându-și angajamentul față de dezvoltarea comunităților pe care le deservește.
Așa cum am menționat și mai sus, toate aceste contribuții sunt generate și plătite în continuare în beneficiul acelorași instituții publice, pentru că sunt legate de activitatea operațională desfășurată în județ, nu de adresa sediului social.
Concluzie
RETIM își continuă activitatea în aceleași condiții operaționale, cu aceiași indicatori de performanță și cu aceeași transparență în relația cu autoritățile contractante și cu utilizatorii serviciilor. Societatea reafirmă că este un operator regional stabil, apolitic și orientat spre comunitate, care își respectă cu consecvență obligațiile și standardele asumate.






























Comentează