Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Caz ținut ascuns de medici, la Sibiu: Un pacient a căzut de la etajul 3, a fost operat și internat pe ATI

Moldpres
ATI Terapie Intensiva

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu a anunţat, sâmbătă dimineaţa, că urmează să facă o anchetă administrativă, după ce un pacient a căzut în urmă cu două zile de la etajul trei al secţiei de Neurochirurgie, "în circumstanţe necunoscute", fiind operat ulterior, iar în prezent este intubat în ATI, potrivit unui comunicat de presă.

"În cursul serii de 1 iunie, pacientul a căzut de la etajul 3 al secţiei Neurochirurgie, în circumstanţe necunoscute. S-a intervenit de urgenţă conform protocoalelor şi procedurilor şi pacientului i s-a acordat primul ajutor, atât de personalul secţiei şi din Unitatea de Primiri Urgenţe. Medicul şef al secţiei a informat conducerea spitalului precum şi familia pacientului, cu care a discutat personal. De asemenea, s-a intervenit chirurgical de urgenţă, pacientul fiind operat de o echipă mixtă (chirurgie - ortopedie). Ulterior bărbatul a fost internat în cadrul secţiei ATI, intubat. Spitalul urmează să declanşeze o anchetă administrativă pentru a identifica exact toate circumstanţele acestui caz regretabil", se precizează în comunicatul de presă.

Potrivit spitalului sibian, "pacientul a fost adus la spital în cursul zilei de marţi 30 mai, cu o plagă fronto-parietală dreapta, care a fost suturată în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe. Examenul tomografic a evidenţiat şi fisurarea cutiei craniene, motiv pentru care pacientul a fost preluat pentru supraveghere şi tratament în cadrul Secţiei Clinice Neurochirurgie. Subliniem că la momentul prezentării in UPU şi în momentul internării pacientul a fost perfect conştient, cooperant, nu a fost agitat psihomotor şi nu a prezentat halenă etanolică. Prin urmare nu a fost necesară nicio măsură specifică suplimentară. Pacientul a comunicat permanent cu personalul pe toată perioada internării şi nu a existat suspiciunea unui posibil sevraj. În ziua de joi, 1 iunie, în urma reexaminării la Computerul Tomograf s-a evidenţiat o evoluţie favorabilă. De asemenea, în cadrul vizitelor medicale de la orele 11.00 şi 14.00 pacientul a continuat să fie cooperant, comunicativ şi fără semne de agitaţie psihomotorie care se determine măsuri speciale, situaţie consemnată. de altfel, aşa cum am menţionat, pe tot parcursul internării."

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.