Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cazul Țundrea s-a repetat în Gorj: Un bărbat a stat NEVINOVAT 7 luni în pușcărie, după ce a fost acuzat că și-a ucis iubita

puscarie catuse

Un bărbat de 61 de ani, din orașul Țicleni, județul Gorj, care a stat 7 luni în închisoare, a fost achitat, marți, de Tribunalul Gorj. Acesta a fost acuzat de omor, după ce și-a găsit iubita moartă în pat. „E aceeași situație cu Țundrea”, a declarat, pentru MEDIAFAX, un consilier local din Țicleni.

Bărbatul de 61 de ani, pensionar din orașul Țicleni, a stat șapte luni după gratii, după ce în luna decembrie a anului 2018, și-a găsit concubina moartă în pat.

Citește și: `Băi talent: nu-ți e rușine!`Fostul ministru al Educației în guvernul Boc a jignit grav un geniu al muzicii românești

Acesta a devenit principalul suspect, întrucât femeia de 60 de ani, care consumase băuturi alcoolice, avea lovituri la cap.

În urma cercetărilor, în luna mai 2019, procurorii au decis ca bărbatul de 61 de ani să fie trimis în judecată pentru omor.

Tribunalul Gorj, a dispus, însă, marți, achitarea bărbatului. Decizia instanței nu este definitivă.

„Achită pe inculpatul Vrînceanu Ioan, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză de la data de 22.12.2018 până la 04.07.2019. (…) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, au decis, marți, judecătorii Tribunalului Gorj.

În timpul procesului, în luna iulie a anului trecut, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au decis ca pensionarul să fie pus sub control judiciar, în timpul procesului.

Constantin Brănescu, consilier local PNL, din orașul Țicleni, susține că Ioan Vrânceanu a spus de la început că este nevinovat.

Citește și: S-a votat! Marcel Ciolacu a comunicat

„A spus din prima că omul este nevinovat. Ei trăiau în concubinaj de ani de zile, ea era căsătorită, consuma alcool. Cu câteva zile înainte, căzuse acasă, s-a lovit la cap. Au băut acolo și a găsit-o moartă, iar Poliția l-a arestat că el ar fi omorât-o. A găsit-o pe scară căzută și a luat-o și a pus-o în pat, din câte am înțeles. Pur și simplu un nevinovat, doar că s-a întâmplat să o găsească moartă în pat lângă el. Omul acesta a stat nevinovat în pușcărie șapte luni. Mi se pare o tâmpenie să trimiți un om nevinovat în pușcărie, pentru ceva ce nu a făcut”, adeclarat, pentru MEDIAFAX, Constantin Brănescu, consilier local.

Consilierul local cere, totodată, ca anchetatorii care au decis trimiterea în judecată și arestarea gorjanului să fie trași la răspundere.

„E aceeași situație cu Țundrea sau cu alții care au făcut pușcărie nevinovați luni de zile. Dacă au consumat băuturi alcoolice ziua, au zis că el este criminalul. Nu au luat în calcul că ea a căzut, că a găsit-o pe scară lovită la cap. Au recunoscut și soțul, și copiii ei că nu cred că este el autorul crimei. Știau de relația lor”, a mai spus el.

Citește și: Se bat cap in cap! A refuzat propunerea .

Consilierul local spune că bărbatul care a fost achitat este un om care nu a jignit pe nimeni și care a spus tot timpul că este nevinovat.

„Eu l-am mai dus la proces, de câteva ori, cu mașina, l-am ajutat și cu bani, stătea stresat la toate termenele, îmi spunea că e nevinovat. El a fost un strungar foarte bun, priceput”, a mai precizat Constantin Brănescu.

Femeia care a murit era căsătorită, însă soțul ei și cei doi copii nu s-au constituit părți civile în cauză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.