Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat miercuri motivarea Deciziei nr. 393 din 29 aprilie 2026, prin care a declarat neconstituțională legea ce ar fi obligat echipele din sporturile colective să folosească minimum 40% sportivi români. Judecătorii constituționali au stabilit că măsura reprezintă o discriminare directă pe criteriul cetățeniei și un obstacol în calea liberei circulații a lucrătorilor în Uniunea Europeană.
Decizia fusese pronunțată la 29 aprilie, în urma unei sesizări formulate de Președintele României, iar acum CCR a publicat argumentele care au stat la baza soluției. Legea prevedea ca sportivii români, la nivel de seniori și tineret, să reprezinte cel puțin 40% dintre jucătorii care pot evolua pe teren în cursul unui meci, pentru fiecare echipă. Nerespectarea obligației urma să fie sancționată cu amendă între 500.000 și un milion de lei.
CCR: Cota de 40% îi dezavantajează direct pe sportivii din celelalte state UE
În motivare, Curtea pornește de la principiile europene privind libera circulație a lucrătorilor și interzicerea discriminării pe criteriul cetățeniei.
CCR arată că normele de drept european pot fi folosite în controlul de constituționalitate atunci când sunt clare și neechivoce și când au relevanță constituțională, respectiv atunci când privesc drepturi și libertăți fundamentale. În cazul de față, art. 18 și art. 45 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene au legătură directă cu dreptul la muncă protejat de Constituție.
Curtea afirmă, într-un considerent cu implicații dincolo de domeniul sportului, că dreptul la muncă trebuie interpretat într-o perspectivă mai largă, în contextul apartenenței României la Uniunea Europeană.
„Curtea consideră că dreptul la muncă, așa cum este consacrat în Legea fundamentală, trebuie analizat într-o perspectivă extinsă, care conține noi dimensiuni referitoare la exercitarea acestui drept în contextul dreptului Uniunii Europene”, se arată în motivare.
În această logică, CCR precizează că motivelor de discriminare prevăzute în Constituție li se adaugă, atunci când este vorba despre cetățeni ai unui stat membru UE, și cel referitor la „cetățenie ori naționalitate”.
Sportivii profesioniști sunt „lucrători” în sensul dreptului european
CCR analizează apoi dacă sportivii vizați de lege intră în categoria lucrătorilor protejați de art. 45 TFUE. Curtea invocă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, inclusiv cauza Bosman, și arată că fotbaliștii profesioniști sunt lucrători în sensul dreptului european, activitatea remunerată a sportivilor fiind o activitate economică.
„Orice reglementare referitoare la limitarea sau restricția libertății de circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii Europene prin stabilirea unei cote de participare a resortisanților naționali la competițiile sportive, la sporturile de echipă, se subsumează cadrului normativ principial referitor la libera circulație a lucrătorilor”, argumentează CCR.
Curtea observă și că legea română utiliza sintagma „sportivi de performanță români” fără a distinge între profesioniști și amatori. În motivare este invocată și poziția Comisiei Europene, potrivit căreia principiul nediscriminării pe criteriul naționalității este aplicabil și sportivilor amatori atunci când aceștia își exercită dreptul la liberă circulație.
„O formă de discriminare directă”
CCR constată că nu este vorba doar despre o restricție indirectă, ci despre o discriminare directă, deoarece criteriul utilizat de Parlament este chiar cetățenia.
„Curtea Constituțională constată că art. 37¹ în Legea nr.69/2000 introduce o formă de discriminare directă, aplică un tratament mai puțin favorabil lucrătorilor sportivi cetățeni ai altor state membre prin limitarea participării acestora la competițiile sportive naționale oficiale, la sporturile de echipă, în comparație cu lucrătorii sportivi cetățeni români”, se arată în decizie.
CCR explică faptul că tratamentul diferențiat constă tocmai în rezervarea unui procent minim de 40% sportivilor români și este realizat „pe criteriul de cetățenie” între lucrători care se află în situații comparabile.
„Prin cota introdusă în favoarea sportivilor cetățeni români se încalcă libera circulație a lucrătorilor cetățeni ai altor state membre decât România”, arată judecătorii constituționali.
CCR: Nu contează că sportivul străin poate fi angajat dacă nu poate juca
Curtea respinge și un posibil argument potrivit căruia norma nu ar împiedica încheierea contractelor cu sportivi străini, ci ar limita numai numărul celor care pot evolua efectiv în timpul unui meci.
Pentru CCR, această diferență este lipsită de relevanță, deoarece participarea la meciuri reprezintă chiar activitatea esențială a sportivului profesionist.
„Faptul că măsura dispusă prin lege privind cetățenia se referă la participarea, la evoluția în teren pe parcursul unui meci, și nu la încheierea contractelor de muncă este irelevant pentru aprecierea lor în raport cu libera circulație a lucrătorilor”, arată CCR.
Curtea continuă: „Participarea la meciuri este elementul esențial al activității unui sportiv într-un sport de echipă, astfel încât o normă care limitează numărul de meciuri la care acesta poate participa restrânge în mod necesar și posibilitățile sale de angajare”.
Promovarea „talentelor autohtone” nu justifică discriminarea
Inițiatorii legii susținuseră că măsura urmărea refacerea „conexiunii identitare esențiale între comunitate și echipa sportivă care o reprezintă” și promovarea talentelor românești.
Expunerea de motive invocată de CCR susținea, între altele, că „echipa orașului sau a comunei nu poate rămâne așa doar cu numele” și că proiectul urmărea să ofere „o oportunitate pentru tinerele talente românești de a se afirma și de a se desăvârși în competițiile naționale”.
Judecătorii constituționali constată însă că aceste argumente nu se încadrează în excepțiile care permit restrângerea liberei circulații.
Potrivit CCR, art. 45 alin. (3) TFUE admite numai trei categorii de justificări: ordinea publică, siguranța publică și sănătatea publică, iar excepțiile trebuie interpretate restrictiv și trebuie să respecte principiul proporționalității.
CCR recomandă „criterii obiective de selecție”
Curtea merge mai departe și constată că nici din perspectiva proporționalității cota de 40% nu poate fi justificată.
„Niciunul dintre motivele expuse de inițiatorii legii nu se încadrează în excepțiile prevăzute la art.45 alin.(3) din TFUE, ca fiind un posibil scop legitim pentru limitarea liberei circulații a lucrătorilor statelor membre”, se arată în motivare.
CCR afirmă expres că „introducerea cotei de 40% de sportivi de performanță cetățeni români nu constituie o măsură adecvată și necesară pentru atingerea scopurilor enumerate de inițiatorii propunerii legislative”.
Curtea arată și ce soluții ar putea fi folosite în locul unei cote bazate pe cetățenie: „Scopurile invocate de inițiatorii modificării legislative pot fi atinse prin politici publice care urmăresc susținerea accesului cetățenilor la activitățile sportive și prin aplicarea unor criterii obiective de selecție la toate nivelurile și disciplinele sportive.”
Formularea indică faptul că promovarea sportivilor formați în România sau dezvoltarea tinerilor poate constitui un obiectiv de politică publică, însă mijloacele folosite trebuie să fie obiective și să nu transforme cetățenia într-un criteriu de selecție profesională.
CCR contrazice argumentul folosit anterior de Înalta Curte
Unul dintre cele mai puternice pasaje ale motivării privește o hotărâre anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În expunerea de motive fusese invocată Decizia ÎCCJ nr. 215 din 22 ianuarie 2025, prin care fusese respinsă contestația împotriva Ordinului ministrului sportului nr. 500/2022. Ordinul instituise deja obligația echipelor de a asigura o pondere de minimum 40% de sportivi români în teren.
Înalta Curte apreciase atunci că limitarea numărului de sportivi non-naționali putea fi justificată prin „motive de politică publică”.
CCR respinge expres această interpretare. „Curtea Constituțională constată însă că Înalta Curte de Casație și Justiție și-a motivat decizia aplicând o excepție care nu este reglementată de art.45 alin.(3) din TFUE, invocând «motive de politică publică»”, se arată în motivarea publicată acum.
CCR subliniază: „Dispozițiile art.45 alin.(3) din TFUE prevăd în mod expres și limitativ doar trei excepții: ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Politica publică nu este o excepție prevăzută la art.45 alin.(3) din TFUE.”
Curtea Constituțională nu desființează prin această decizie hotărârea ÎCCJ, însă arată explicit că argumentul juridic folosit de instanța supremă nu poate susține constituționalitatea noii legi.
CCR: Legea creează un obstacol în calea liberei circulații
În concluzia analizei, judecătorii constituționali constată că obligativitatea unui procent de sportivi români reduce posibilitatea cetățenilor altor state membre UE de a fi incluși în echipele participante la competițiile naționale.
Măsura „creează un dezavantaj pentru aceștia și un obstacol în exercițiul dreptului la liberă circulație de care se bucură în cadrul Uniunii Europene”, arată CCR.
Curtea constată astfel încălcarea art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, privind obligațiile României rezultate din apartenența la UE, prin raportare la normele europene privind nediscriminarea și libera circulație, precum și încălcarea art. 41 alin. (1) din Constituție privind dreptul la muncă.
De ce a căzut și amenda de până la un milion de lei
Legea prevedea amenzi cuprinse între 500.000 și un milion de lei pentru persoanele juridice care nu respectau cota de 40%.
Președintele României formulase și o critică distinctă în legătură cu sancțiunea, arătând că aceasta depășea limita generală de 100.000 de lei prevăzută de OG nr. 2/2001, fără ca Parlamentul să fi introdus expres formula de derogare prevăzută de normele de tehnică legislativă.
CCR nu și-a fundamentat însă soluția finală separat pe această critică. După ce a stabilit că regula de 40% este neconstituțională, Curtea a constatat că toate celelalte prevederi ale legii, inclusiv sancțiunea de până la un milion de lei, sunt într-o „strânsă legătură” cu obligația principală și nu pot fi disociate de aceasta.
În consecință, CCR a declarat neconstituțională întreaga lege, nu numai articolul care instituia cota de 40%.
Comentează