Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 26 septembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse Legii privind prescrierea faptelor mai vechi de trei ani ce determină conflictul de interese, au precizat vineri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis CCR, joi, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru completarea Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
"Prin conţinutul normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie", arată şeful statului în sesizarea către CCR, menţionând că Parlamentul i-a transmis acest act normativ în vederea promulgării pe 16 iulie.
El menţionează că legea supusă controlului de constituţionalitate prevede că "faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor".
Iohannis spune în sesizarea la CCR că dispoziţiile legii supuse controlului de constituţionalitate instituie un paralelism legislativ, deoarece în cuprinsul acestui act normativ se regăsesc două dispoziţii contradictorii cu privire la momentul până la care Agenţia Naţională de Integritate poate evalua diferenţele semnificative de avere, existenţa unor conflicte de interese sau a unor stări de incompatibilitate.
Mai mult, preşedintele indică faptul că una dintre dispoziţii conduce la imposibilitatea ANI - instituţie cu competenţă unică în materia evaluării declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, urmată de confirmarea/ infirmarea instanţelor de judecată - să mai evalueze şi să sancţioneze nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese.
"În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciem că scopul iniţial urmărit de către legiuitor - respectiv acela de a asigura integritatea persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor sau funcţiilor publice - este puternic afectat prin modificarea legislativă preconizată, care lipseşte de eficienţă lupta împotriva corupţiei şi afectează cadrul legislativ în materie de integritate. De asemenea, modificările propuse nu sunt însoţite de dispoziţii care să înlăture confuzia în raport cu legea aplicabilă în materia procedurii de constatare a stărilor de incompatibilitate ori conflict de interese în cazul persoanelor care exercită funcţii sau demnităţi publice şi creează premisele pentru lipsirea de finalitate a procedurii reglementate în cuprinsul Legii nr. 144/2007", se explică în sesizare.
Şeful statului afirmă că dispoziţiile legii supuse controlului CCR contravin principiului statului de drept consacrat de Constituţie, afectând în mod direct activitatea de prevenire şi sancţionare a averilor nejustificate, a conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor.
Preşedintele susţine şi că norma nou introdusă, conform căreia "faptele (...) se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor", este o soluţie legislativă lipsită de claritate şi precizie, întrucât conduce la concluzia că faptele se prescriu, când, în realitate, norma ar trebui să expliciteze că este vizată prescripţia răspunderii.
"Dincolo de acest element care afectează claritatea normei, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie, nu este clară nici natura juridică a acestui termen de 3 ani şi nici nu este clar dacă noul alineat introdus se referă şi la prescripţia răspunderii penale în situaţia în care faptele ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni", adaugă el.
Potrivit preşedintelui, dispoziţiile legii supuse controlului de neconstituţionalitate sunt şi mai neclare, suprapunându-se cu dispoziţii din Codul penal.
Klaus Iohannis adaugă că, dacă legiuitorul nu a intenţionat reglementarea unui termen al răspunderii pentru încălcarea dispoziţiilor referitoare la conflictele de interese sau incompatibilităţi, cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, respectiv "de la data săvârşirii" faptelor ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, norma este impredictibilă sub cel puţin două aspecte, ceea ce contravine prevederilor din Legea fundamentală, în componenta privind calitatea.
"În primul rând, prin raportare la cadrul general în materie - respectiv dispoziţiile art. 2517 din Codul civil - prescripţia ar trebui să înceapă să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui, în conformitate cu art. 2523 din acelaşi act normativ. De altfel, neclaritatea vizează incidenţa regimului general al prescripţiei extinctive în ansamblul său, aşa cum acesta este reglementat în Cartea a VI-a 'despre prescripţia extinctivă, decădere şi calculul termenelor' din Codul Civil, aspect deosebit de important de lămurit, mai ales din perspectiva identificării actului întrerupător al acestui termen de prescripţie. În al doilea rând, întrucât starea de incompatibilitate presupune o faptă continuă, în sensul că starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care persoana în cauză a exercitat o funcţie sau o demnitate publică, noţiunea de 'data săvârşirii' este neclară, cu consecinţa aplicării textului într-un mod neunitar în practică, aspect contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie", se argumentează în sesizarea la CCR.
Preşedintele mai invocă faptul că pe 4 iulie Curtea Constituţională a admis criticile de neconstituţionalitate formulate de el, constatând că dispoziţiile art. unic pct. 5 din Legea pentru modificarea Legii nr. 161/2013 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei sunt neconstituţionale.
Şeful statului solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că Legea pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative este neconstituţională.
CCR îi răspunde lui Iohannis - Legea privind prescrierea conflictului de interese, dezbătută pe 26 septembrie
Explorează subiectul
Articole Similare

166
VIDEO Președintele somalez avertizează, după ce Israelul a recunoscut Somaliland ca stat: „O cutie a Pandorei se va deschide în lume”
166

1.203
Utilizatorii Shein, Temu sau Ali Express răsuflă ușurați: Cine achită, de fapt, taxa specială de 25 de lei pe colet, de la 1 ianuarie
1.203

726
VIDEO „Zidul Berlinului” din nordul Europei: gardul de 280 de kilometri separă o țară de Rusia
726

2.817
UPDATE / VIDEO-FOTO Rușii au lansat „botezul focului” în Ucraina! Atac amplu, în seara de Revelion: cel puțin 24 de persoane au fost ucise, în riposta Kievului
2.817

1.281
Haos pe munte înainte de Revelion: zeci de turiști, salvați de Salvamont. Mulți au ajuns direct la spital
1.281

3.868
VIDEO Tragedie în primele ore ale anului, în Elveția: zeci de morți într-o explozie în celebra stațiune de schi Crans-Montana
3.868

904
Ianuarie, luna marilor sărbători ortodoxe. Zilele cu cruce roșie și sfinții prăznuiți la început de an
904

879
Premieră europeană. Parisul pregătește o lege radicală: fără rețele sociale pentru cei sub 15 ani
879

1.157
Incendiu puternic în seara de Revelion! Degajare mare de fum într-un bloc din Alexandria: 12 persoane s-au autoevacuat, iar cinci au fost coborâte cu ajutorul autoscării
1.157

5.432
Ieșire explozivă a lui Donald Trump: familia Clooney, luată în râs, Franţa făcută praf pe tema imigraţiei
5.432

4.953
VIDEO Scene de groază în noaptea de Revelion la Timișoara: artificiile au scăpat de sub control, explodând la joasă înălţime
4.953

403
Un an de foc pentru sportul mondial: marile evenimente care vor ține planeta cu ochii pe ecrane în 2026
403

1.698
Reacția fermă a preşedintelui Taiwanului, după exerciţiile militare chineze din această săptămână
1.698

















Comentează