Trei noi judecători constituţionali îşi vor începe mandatele de nouă ani la CCR la sfârşitul acestei săptămâni, scrie AGERPRES.
Pe 12 iulie, vor intra în mandat judecătorii numiţi de Senat şi de Camera Deputaţilor. Este vorba despre Mihai Busuioc, propus de grupul senatorial al PSD, care îl înlocuieşte în funcţie pe Marian Enache, şi de Asztalos Csaba, propus de grupul UDMR din Camera Deputaţilor.
O zi mai târziu, pe 13 iulie, îşi va începe mandatul la Curtea Constituţională Dacian Cosmin Dragoş, propus de preşedintele Nicuşor Dan.
La finalul lunii iunie, a fost declanşată procedura pentru alegerea celor trei judecători constituţionali care îşi încheie mandatele: preşedintele CCR, Marian Enache, judecătorul Attila Varga şi judecătorul Livia Stanciu.
Contestații respinse, mandate confirmate
Desemnarea lui Mihai Busuioc ca judecător al CCR a fost contestată la Curte de partidul SOS România. Însă, pe 1 iulie, CCR a respins sesizarea privind numirea lui Busuioc, constatând că acesta are o vechime de peste 18 ani în specialitatea studiilor juridice "şi, astfel, îndeplineşte condiţia reglementată de art. 143 din Constituţie referitoare la vechimea de cel puţin 18 ani în activitatea juridică pentru a putea fi numit în funcţia de judecător la Curtea Constituţională".
Potrivit Constituţiei României, Curtea Constituţională se compune din 9 judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
Dintre aceştia, trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de preşedintele României (art. 142 din Constituţia României).
Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia pentru o perioadă de 3 ani.
Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din trei în trei ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii, mai arată Constituţia (art. 142).
Fiecare Cameră a Parlamentului numeşte, la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit votul majorităţii membrilor prezenţi.
Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.
Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior (art. 143 şi 144 din Constituţie).
Îşi continuă mandatele de judecători la CCR:
* Simina Tănăsescu - numită judecător de preşedintele României (în 2019), pentru un mandat de 9 ani
* Cristian Deliorga - numit judecător de Senatul României (în 2019), pentru un mandat de 9 ani
* Gheorghe Stan - numit judecător de Camera Deputaţilor (în 2019), pentru un mandat de 9 ani
* Mihaela Ciochină - numită judecător de preşedintele României (în 2022), pentru un mandat de 9 ani
* Laura Iuliana Scântei - numită judecător de Senatul României (în 2022), pentru un mandat de 9 ani
* Bogdan Licu - numit judecător de Camera Deputaţilor (în 2022), pentru un mandat de 9 ani.
Comentează