Curtea Constituțională a anunțat că membrii Consiliului de Mediere vor avea un madat de 4 ani, nu de 2 ani ca până acum. Însă, cu o completare: decizia intră în aplicare abia cu mandatul viitorilor membri și nu pentru actualul Consiliu.
CCR a fost pusă să discute constituționalitatea după ce parlamentarii au adoptat o lege conform căreia durata mandatului membrilor Consiliului de Mediere crește de la 2 la 4 ani, iar actualii membri sperau ca legea să li se aplice și lor. Însă, CCR a anunțat că legea se aplică doar viitorului Consiliu.
”În ziua de 4 decembrie 2014, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.III din Legea nr.115/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.III din Legea nr.115/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, conform cărora "Dispoziţiile art.17 alin.(4) şi ale art.18 alin.(1) din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se aplică şi mandatelor în exerciţiu la data intrării în vigoare a prezentei legi”, sunt neconstituţionale, întrucât încalcă dispozițiile art.15 alin.(2) din Legea fundamentală care consacră principiul neretroactivității legii civile.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Argumentațiile reținute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate, pe larg, în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”, se arată în comunicatul CCR.
Comentează