Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CCR pune CRUCE alegerii primarilor în două tururi: De ce a fost RESPINSĂ sesizarea

ccr curtea constitutionala

Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art. 146 lit.j) din Constituţie, art.48 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi al prevederilor Legii nr.189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, a luat în dezbatere iniţiativa legislativă a cetăţenilor intitulată “Lege privind modificarea unor acte normative în materie electorală”, care viza alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a constatat că iniţiativa legislativă a cetăţenilor intitulată “Lege privind modificarea unor acte normative în materie electorală” nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.74 alin.(1) din Constituţie, respectiv numărul de susținători (de cel puțin 100.000) și dispersia teritorială (să provină din cel puțin un sfert de din județele țării, iar în fiecare din aceste județe, respectiv în municipiul București, să fie înregistrate cel puțin 5.000 de semnături).

Citește și: Adevărul a ieșit la iveală! Cine sunt cei care primesc cele mai mari pensii

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Senatului.

Pentru acest demers au fost strânse 140.000 de semnături, dintre care 120.000 validate de primării şi depuse la Curte împreună cu inițiativa. Inițiativa cetățenească depusă de grupul parlamentar USR prevedea alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Aceasta, în condițiile în care în 2011 a fost modificată legislația, astfel încât alegerile locale să aibă doar un tur de scrutin.

Citește și: Liviu Dragnea: Trebuie eliminată pensia specială pentru parlamentari .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.