Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CCR respinge sesizarea PNL şi USR pe Legea pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

ccr

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea PNL şi USR asupra legii de modificare şi completare a art. 12 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru completarea art.12 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie este constituţională în raport cu criticile formulate", informează, miercuri, Biroul de presă al CCR.

Potrivit criticilor formulate de PNL şi USR, modificarea art. 12 din Legea nr.78/2000 vizează dezincriminarea faptelor de corupţie în cazul în care acestea sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase, precum şi în cazul în care sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine de alte foloase decât cele materiale, notează Agerpres.

Actul normativ este atacat pentru a doua oară la CCR, după ce, pe 27 iulie 2018, preşedintele Iohannis sesizase Curtea, aceasta constatând că dispoziţiile articolului unic pct. 1 ale acestei legi sunt neconstituţionale. 

Deputaţii PNL şi USR argumentau că "menţinerea unor texte de lege care sunt afectate de un viciu de neconstituţionalitate reprezintă, pe lângă încălcarea principiului colaborării loiale între autorităţile statului, şi o încălcare a principiului securităţii juridice" şi solicitau CCR să "constate neconstituţionalitatea articolului unic din legea supusă controlului de constituţionalitate cu referire la dispoziţiile art.12 alin.(2) din Legea nr.78/2000 deoarece încalcă dispoziţiile art. 147 alin.(4) şi ale art.1 alin.(3) din Constituţia României". 

De asemenea, reprezentanţii PNL şi USR atrăgeau atenţia că articolul unic al legii este neconstituţional deoarece "consacră restrângerea domeniului de aplicare al infracţiunii reglementate prin norma în vigoare, legiuitorul refuzând aplicarea obligaţiei regulamentare de a asigura corelarea tehnico-legislativă cu Decizia Curţii Constituţionale nr.584/2018, încălcând astfel dispoziţiile art.147 alin.(4) şi ale art.1 alin.(3) din Constituţia României". 

Camera Deputaţilor a reexaminat, în calitate de for decizional, pe 16 aprilie, în urma deciziei CCR, proiectul de lege respectiv şi a revenit la textul iniţial, prin care se pedepsesc cu închisoarea faptele săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.