Curtea Constituţională ar putea pronunţa, marţi, decizia în cazul sesizării USR şi UDMR asupra legii prin care o suprafaţă de teren de 46 hectare de la Romexpo trece din proprietatea statului în cea a Camerei de Comerţ şi Industrie a României pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar.
Judecătorii constituţionali au amânat în mai multe rânduri pronunţarea deciziei în acest caz.
USR anunţa în septembrie anul trecut că, alături de UDMR, a depus o sesizare de neconstituţionalitate în cazul acestei propuneri legislative.
"Nu este corect să legiferăm politici publice prin intermediul cărora să poată fi date noi 'tunuri imobiliare'. Unul dintre terenurile care va intra sub incidenţa noii legi este localizat chiar pe bulevardul Expoziţiei. Dacă se doreşte valorificarea şi dezvoltarea, aici, a unor proiecte imobiliare, ar fi putut fi organizată o procedură transparentă de licitaţie. Susţinem dezvoltarea şi investiţiile, dar nu acordarea cu dedicaţie de terenuri în plină campanie electorală", declara deputatul Cristina Prună.
Potrivit USR, legea încalcă principiul bicameralismului. "În Camera decizională, Camera Deputaţilor, propunerea legislativă a fost modificată substanţial, ceea ce a condus la o configuraţie diferită faţă de textul adoptat de Senat şi de finalitatea urmărită de iniţiator", explicau semnatarii sesizării.
USR semnala, totodată, încălcarea art. 1 alin (5) din Constituţie prin lipsa studiului de impact asupra efectelor scoaterii din patrimoniul statului a imobilelor care fac obiectul legii.
"Textul PLX nr. 452/2020 face referire la o serie de imobile care, deşi neidentificate exact de lege, sunt de notorietate a fi într-o zonă centrală a Capitalei. Or, valoarea unor asemenea imobile poate genera un impact sever asupra bugetului de stat, patrimoniului statului, dar şi economiei, fiind introduse în circuitul economic prin efectul legii în discuţie", mai menţionau semnatarii sesizării.
Potrivit acestora, se încalcă şi art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie ca urmare a nerespectării drepturilor de proprietate ale statului - înstrăinarea prin lege şi fără contraprestaţie, afectarea nelegală a patrimoniului statului.
În opinia USR, nu se respectă nici art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie ca urmare a lipsei de claritate a legii. Redactarea propunerii legislative, în forma adoptată de Parlament, configurează un regim juridic "confuz" al naturii juridice/regimului juridic al transmiterii proprietăţii gratuite asupra imobilelor vizate, susţin semnatarii sesizării la CCR.
Pe 2 septembrie, Camera Deputaţilor a adoptat acest proiect de lege, care prevede transmiterea cu titlu gratuit Camerei de Comerţ şi Industrie a României a terenurilor proprietate privată a statului aflate în folosinţa gratuită a acestei instituţii, incluzând terenul de 46 hectare de la Romexpo.
Conform actului normativ, Camera de Comerţ beneficiază, pentru o perioadă de 49 de ani, până în 2053, de un drept de folosinţă gratuită a terenurilor corespunzătoare Complexului expoziţional Romexpo.
Pe terenul respectiv urmează să se construiască cel mai mare proiect imobiliar din România, dezvoltat de omul de afaceri Iulian Dascălu şi Camera de Comerţ. Investiţia ar include un centru de conferinţe şi congrese, 14 turnuri de birouri, Muzeul de Istorie Monetară, cel mai mare oceanariu din ţară şi un hotel de cinci stele.
CCR s-ar putea pronunţa cu privire la trecerea terenului de la Romexpo la Camera de Comerţ
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

2.032
Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău, "sparge" o sumă uriașă pentru servicii de curăţenie
2.032

1.514
Primul Paște în libertate pentru Elena Udrea, după închisoare! Mesajul fostului ministru
1.514

61
Bugetul local al Sectorului 3 pe 2026 se ridică la aproape 2,8 miliarde de lei (proiect)
61

192
Deputatul AUR Andrei Gușă, mesaj de susținere pentru Viktor Orban: "Forță și victorie!"
192

58
Senatorul Clement Sava: Învierea Domnului ne învață că adevărata putere nu stă în forță, ci în iubire
58

725
Mesajele de Paște transmise de Nicușor Dan și Ilie Bolojan: Sărbătorile ne găsesc în vremuri marcate de incertitudini și crize severe
725

11.757
VIDEO Călin Georgescu vine cu o nouă ipoteză, în noaptea de Paște: Ce înseamnă, de fapt, numele de România
11.757

3.701
Consilerul BNR demontează „Ilie Sărăcie” și avertizează: o criză politică poate arunca România într-o criză economică dramatică
3.701

164
Ministrul Energiei, mesaj pentru „cei care nu se opresc nici de sărbători”, ci sunt „la datorie zi şi noapte”: Sunt oamenii care ţin sistemul energetic în funcţiune, iar munca lor, chiar dacă nu se vede de fiecare dată, se simte în fiecare casă
164

3.492
Cristoiu: 'Bolojan îl ține pe Nicușor Dan prin rețea'. Scandalul procurorilor, doar o perdea de fum
3.492

16.736
FOTO Apariție surpriză a lui Nicușor Dan, alături de doi PSD-iști, la o mănăstire: „Discret, firesc, așa cum ar trebui să fie”
16.736

6.087
„Sincer, mi se pare o nebunie” - Senatoare care a născut prin cezariană, revoltată de panourile apărute în București
6.087

333
Societatea Timișoara îi cere lui Nicușor Dan să nu-l sacrifice pe Ilie Bolojan
333
















Comentează