Curtea Constituţională a României a amânat, marţi, pentru miercuri, dezbaterile pe sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind legea de înfiinţare a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier Petrolier.
Instanţa supremă a decis, la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, să sesizeze Curtea Constituţională pe legea de aprobare a Ordonanţei Guvernului prin care a fost înfiinţată în luna iunie Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon.
"La data de 17 decembrie 2024, constituită în Secţii Unite, cu participarea unui număr de 77 judecători, cu respectarea cerinţelor de cvorum prevăzute de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, în ceea ce priveşte: Legea privind aprobarea OUG nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon (PL-x 486/2024), în raport de prevederile constituţionale ale art.61 alin.(1) şi a art.1 alin.(4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art.1 alin.(3) şi (5) privind principiul securităţii raporturilor juridice şi cel al ierarhiei actelor normative, precum şi cele ale art.115 alin.(4) şi (7) referitoare la regimul juridic al ordonanţelor de urgenţă şi limitele de sesizare ale Parlamentului în procedura legii de aprobare a ordonanţelor de urgenţă", se arăta într-un comunicat al Instanţei supreme, potrivit Agerpres.
Prin ordonanţa adoptată de Guvern se înfiinţează Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG), organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, în subordinea Guvernului şi coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria prim-ministrului, prin reorganizarea prin transformare a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), care se desfiinţează.
Potrivit actului normativ, ANRMPSG va funcţiona ca autoritate de reglementare, finanţată integral din venituri proprii, personalul va fi preluat de la ANRM, numărul maxim de posturi fiind de 300, exclusiv demnitarii.
ANRMPSG va avea mai multe obiective generale, printre care dezvoltarea şi sistematizarea Fondului Geologic National şi Fondului Naţional de Resurse şi Rezerve şi exploatarea şi dezvoltarea raţională a rezervelor de resurse minerale şi a rezervelor de petrol, în concordanţă cu strategiile din domeniu şi reducerea impactului asupra mediului înconjurător. De asemenea, identificarea de noi utilizări ale sistemelor publice naţionale de transport al petrolului şi punerea în valoare a golurilor miniere vor fi obiective ale autorităţii.
Autoritatea gestionează resursele de petrol, resursele minerale şi fondul geologic naţional, proprietate publică a statului, definite de Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Printre atribuţii se numără şi activităţi de elaborare şi promovare de proiecte de acte normative, norme, instrucţiuni şi proceduri, conform prevederilor legislaţiei privind stocarea geologică a dioxidului de carbon.
Totodată, a fost completat regimul juridic pentru licenţele de exploatare.
Comentează