Fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, candidează la alegerile parlamentare, la Senat, pe listele SOS România, partid condus de Diana Șoșoacă. El a explicat, într-un dialog pentru STIRIPESURSE.RO, de ce a ales să revină în politică, ce proiecte legislative are și care este planul de bătaie al SOS, pentru a anula decizia CCR, prin care Diana Șoșoacă a fost exclusă din cursa pentru alegerile prezidențiale: „Se poate rezolva problema. Există două precedente”, este convins Gheorghe Funar.
Gheorghe Funar deține în prezent funcția de președinte al Partidului România Noastră, însă va candida la alegerile parlamentare din partea SOS. Funar a mai fost în Paramentul României. La alegerile generale din noiembrie 2004 a fost ales senator PRM de Cluj, funcție pe care a deținut-o până în noiembrie 2008.
Cum vedeți dvs. scandalul privind excluderea din cursa prezidențială a doamnei Șoșoacă?
Gheorghe Funar: „În spatele acestei decizii pot fi mulți, dar s-a ajuns la o adevărată tâmpenie. Doamna Șoșoacă și-a despus dosarul de candidat la funcția de președinte la BEC, îndeplinind toate prevederile prevăzute de Constituție și legea electorală. BEC a dat decizie de admitere. Așa cum știți au fost depuse două contestații de către două persoane fizice la CCR. În acele contestații nu este menționată nici măcar o încălcare a prevederilor legale de către doamna Șoșoacă privind cursa prezidențială. Sunt scrise tot felul de baliverne.
Cei cinci de la CCR, în loc să decidă respingerea contestațiilor, le-au luat în considerare. Mai mult, la dezbaterile de la CCR, a participat, așa cum prevede legea, și un reprezentant al Ministerului Public, o doamnă procuror, care a cerut BEC să nu țină seama de cele două contestații, ci să admită participarea doamnei Șoșoacă în cursa prezidențială.
Toți cei din BEC – judecători, de la Înalta Curte și reprezentanții partidelor politice – au decis că doamna președintă Șoșoacă întrunește toate condițiile și poate să participe la alegerile prezidențiale. A fost dată o hotărâre a BEC-ului în acest sens. Ignorând toate aceste adevăruri și faptul că doamna Șoșoacă a repectat prevederile legale, cei cinci din CCR – se pare că 4, că reprezentantul UDMR a avut o poziție oscilantă – au admis contestațiile, care n-au legătură cu prevederile legale pentru orice candidat.
Mai mult, acești patru sau cinci ziși judecători de la CCR, au modificat Constituția României și au adăugat noi criterii pe care trebuie să le îndeplinească, după părerea lor, de acum și la viitoarele alegeri prezidențiale cei care candidează. Deci aceste completări ilegale ale CCR și ale legii electorale stabilite în ședința CCR au acuzat-o pe doamna Șoșoacă de faptul că nu le-a îndeplinit. Dânsa nici nu a știu de ele. Au apărut în motivare. Necazul e că, dacă rămâne în vigoare această decizie a CCR, la viitoarele alegeri din România orice candidat poate fi înlăturat. Criteriile sunt absurde! Au introdus vreo zece noi condiții, care nu sunt în lege. Au acuzat-o pe doamna Șoșoacă de faptul că nu le-a îndeplinit pe cele pe care ei le-au formulat în timpul ședinței. Unul din ele pe care mi-l amintesc face referire la stabilitatea candidaților și au acuzat-o că dă dovadă de instabilitate. Un alt criteriu e ce sensibilitate / aplecare au candidații față de respectarea Constituției. În alt criteriu pe seama căruia au acuzat-o spuneau că nu sunt siguri cei de la CCR dacă doamna Șoșoacă își va respecta sau nu jurământul pe care îl va depune dacă ajunge președinte. Și pentru că ei nu sunt siguri au zis să nu participe în alegeri.
Tot ce au făcut e un mare abuz, o sfidare și încălcare a Constituției. Interzicerea participării a doamnei Șoșoacă în cursa prezidențială s-a realizat prin mai multe fapte penale. Doamna președintă s-a adresat domnului procuror general, acuzându-i pe cei din CCR că au săvârșit cel puțin două infracțiuni: grup infracțional organizat și abuz în serviciu. Urmează să fie cercetați penal și sperăm să facă pușcărie. Este însă o bătaie de joc la adresa populației României cu drept de vot. E făcută de acești patru sau cinci din CCR. Cine se află în spatele lor? Cei care se tem că doamna Șoșoacă va câștiga alegerile prezidențiale: contracadidații din alegeri, șefii lor de partid și din străinătate.”
Ce căi de atac mai aveți în continuare?
„Eu o să-i sugerez doameni președinte Șoșoacă să solicite Biroului Electoral Central, pentru că el răspunde conform legii de organizarea în condiții de legalitate și desfășurarea alegerilor să fie libere și cu respectarea Constituției, amânarea alegerilor prezidențiale. Când Curtea Constituțională nu intră în legalitate și acest lucru se poate face prin reexaminarea dosarului în baza căruia a fost luată această decizie tâmpită.
Se poate rezolva problema: există două precedente! În 1992 în cazul candidatului Ion Ilici Marcel Iliescu și în cazul domnului președinte Traian Băsescu, când a fost pusă problema de suspendare a lui din funcția de președinte al României. Atunci, în prima fază, Curtea Constituțională a luat o anumită decizie și după câteva zile au venit și au modificat deciziile inițiale printr-o erată. Și le-au permis președintelui de atunci Iliescu să candideze la alegerile din 1992 și prin erată adusă propriei decizii a CCR-ului președintele Traian Băsescu nu a mai fost suspendat din funcție.
Trebuie să rețineți că adevărul e că decizia CCR nu e bătută în cuie, cum zic unii. Ea poate fi modificată și trebuie modificată și în acest caz de Curte. A greșit. A sfidat Constituția. Nimeni de la curte sau din conducerea oricărui partid politic și parlamentar și nici măcar unul din cei acceptați să candideze la funcția de președinte al României din acest an nu a putut să exemplifice măcar o clauză din prevederile legale pe care nu a respectat-o doamna Șoșoacă. Este singurul caz din istoria post decembristă a României și singurul caz din ce știu din UE, unde se încalcă două drepturi fundamentale: de a alege și de a fi ales.”
Cum ați ajuns pe lista partidului SOS?
„Nu a fost greu să mă convingă doamna Șoșoacă. Ne știm de circa patru ani de zile. Dânsa a plecat sau a fost ajutată să plece de la AUR și a devenit senator independent. I-am propus să intre în partidul România Noastră. Mi-a spus că are nevoie de timp să analizeze, dar după puțină vreme a înființat actualul partid - SOS. Anul trecut, în mai, ne-am întâlnit la Mănăstirea Comana și am semnat un protocol de alianță electorală între SOS, Partidul România Noastră și Partidul Dac. Am convenit să mergem împreună la alegerile din acest an. Voi candida pe lista SOS România.”
Ce proiecte sunteți pregătit să promovați în Parlament?
„O să reiau multe proiecte pe care le-am avut în mandatul 2004-2008, proiecte care la vremea respectivă au fost respinse. Un proiect: o lege prin care în acord cu textul Constituției să se interzică vânzarea pământului sfânt la străini. O altă propunere vizează valorifcarea uriașelor bogății naturale aici și valorificarea să se facă în interesul poporului român, dar nu prin concesionare și plata unor redevențe, care sunt minuscule, ci prin contracte de împărțire a producției, ceea se întâmplă în Norvegia. Adică valorificarea fiecărei bogății a poporului român să se facă prin încheierea de către Guvernul României a unor contracte de împărțire a producției cu firmele care exploatează aceste bogății, urmând cam cel puțin 90% din cantitatea extrasă să intre în bugetul statului Român. În Norvegia e mai mult, 95%.
O altă propunere: interzicerea aditivilor alimentari cancerigeni. Foarte mulți români se îmbolnăvesc de cancer datorită faptului că până acum conducătorii statului român au acceptat ca în aproape toate alimentele de bază se se introducă aditivi alimentari cancerigeni”, a concluzionat Funar.































Comentează