Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CDC: Subvariantele BQ.1 şi BQ.1.1 ale Omicron, responsabile pentru 44% dintre cazurile din SUA

Berita Harian
Omicron

Agenţia naţională pentru sănătate publică din Statele Unite a afirmat vineri că subvariantele Omicron BQ.1 şi BQ.1.1 sunt responsabile, potrivit estimărilor, pentru circa 44,2% dintre cazurile de COVID-19 de pe teritoriul ţării confirmate în săptămâna care se încheie pe 12 noiembrie, în comparaţie cu 32,6% în săptămâna anterioară, potrivit Reuters.

Cele două subvariante, strâns înrudite cu subvarianta Omicron BA.5, care a provocat un val de cazuri COVID-19 în Statele Unite în prima parte a anului, reprezentau mai puţin de 10% din numărul total al cazurilor din ţară luna trecută, dar în prezent au depăşit subvarianta BA.5 a Omicron, potrivit Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din Statele Unite (CDC).

BQ.1.1 este responsabilă pentru aproape 24,1% din variantele aflate în circulaţie şi BQ.1 reprezintă aproximativ 20,1% dintre cazurile înregistrate în săptămâna care se termină pe 12 noiembrie, potrivit CDC.

Deşi nu există nicio dovadă privind o severitate mai crescută a noilor subvariante în comparaţie cu BA.4 şi BA.5, ele au manifestat o prezenţă crescută în Europa, Singapore, Canada, printre alte regiuni.

Trendul crescător a determinat agenţiile de reglementare şi producătorii de vaccinuri să monitorizeze noile variante mai îndeaproape în eventualitatea că acestea s-ar sustrage protecţiei oferită de vaccinurile disponibile în prezent.

Subvarianta BA.5 reprezintă circa 29,7% dintre cazurile înregistrate în State Unite în această săptămână, în comparaţie cu aproape 41,1% în săptămâna care s-a încheiat pe 5 noiembrie, potrivit CDC.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.