Joi, 14 mai, la invitaţia Preşedintelui Senatului, o delegaţie a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), condusă de preşedintele Consiliului, judecător Marius Badea Tudose, a participat la o întâlnire informală cu delegaţia Biroului Permanent al Senatului, condusă de Călin Popescu Tăriceanu.
Vezi şi: Tăriceanu, torpile pentru șefii CSM
Întâlnirea a avut loc la sediul Parlamentului României iar discuţiile au vizat aspecte legate de identificarea soluţiilor de îmbunătăţire a legislaţiei privitoare la funcţionarea autorităţii judecătoreşti şi comunicarea directă între Parlament, ca autoritate publică şi Consiliul Superior al Magistraturii, ca o componentă de bază a autorităţii judecătoreşti.
De asemenea, potrivit unui comunicat al CSM, au fost abordate teme de actualitate privind suveranitatea Parlamentului şi independenţa justiţiei şi au fost propuse modalităţi de eficientizare a comunicării inter-instituţionale directe, convenindu-se asupra unor întâlniri periodice la nivel de aparat tehnic.
Vezi şi: Tăriceanu aruncă BOMBA în curtea SRI
Comentează