Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce a învățat Carmen Dan de la Gabriela Firea: Nu îmi voi închide pagina de Facebook. Nu intenționez să șterg comentariile

Inquam Photos / Octav Ganea
carmen dan

Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, susține că mai multe persoane au comentat, pe Facebook, la postarea de seara trecută, în care scria că decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea este politizată, acuzând că i s-au adresat "apelative imposibil de reprodus". Chiar și în aceste condiții, susține ministrul, nu își va închide pagina de Facebook și nu va șterge mesajele. Aflata intr-o situatie similara atunci când a aparut alaturi de Simona Halep la Arena Nationala, Gabriela Firea a sters comentariile si si-a inchis pagina de socializare.

"Mulți dintre cei care au comentat cu patos ultima mea postare, se așteptau, probabil, să îmi închid pagina de facebook. N-am s-o fac pentru că sunt un om care își asumă opiniile și, din respect față de mine în primul rând, le exprim într-un limbaj decent!

Nici măcar nu intenționez să șterg comentariile pentru că, oricât de abominabile ar fi, au menirea de a reflecta și alte opinii, ale celor care ne critică măsurile pe care le luăm pentru a ne respecta angajamentele asumate.

Sincer, mă îndoiesc profund că un om de bun simț poate empatiza cu cineva care se adresează altei persoane cu apelative imposibil de reprodus, mai ales pentru că știu că majoritatea românilor au bun simț! Mult!

În altă ordine de idei, opinii diferite au fost și vor mai exista. Modul în care sunt ele susținute face diferența! Poți să iti permiți multe în lumea asta, dar să ameninți, în cel mai abject mod posibil, făcând referire la moarte sau viol, depășește orice limită a toleranței! Nu vorbesc acum prin prisma ministrului de interne, ci din perspectiva omului, a femeii și a cetățeanului român care, asemenea oricăruia dintre cei care citesc aceste rânduri, are dreptul la liberă exprimare. Repet, într-un limbaj decent!

Precizez că acest mesaj se adresează oamenilor de bună credință, celor care au ales să-mi scrie în privat mesaje de bun simț și pe care îi înțeleg că nu vor să suporte la rândul lor jigniri și amenințări, dacă ar alege să comenteze public. Voi continua să le răspund acestora și îi asigur, totodată, că voi susține în continuare echipa din care fac parte și care a primit votul a milioane de români!", scrie ministrul pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.